Potrivit unui comunicat de presă, Prodromou a început luni să lucreze pentru McLaren în calitate de inginer-şef, după ce a mai colaborat cu britanicii între 1991-2006, inclusiv ca şef al departamentului de aerodinamică.
"Este fantastic să revin la McLaren şi să văd un amestec de fete noi şi vechi. Sigur, am experienţă în privinţa echipei de curse pasionate, concentrate şi abila care există între aceşti pereţi şi am văzut deja entuziasmul pentru ca McLaren să revină la gloria câştigării titlului", a declarat el.
La rândul său, directorul de curse Eric Boullier consideră că sosirea lui Prodromou la echipă are loc în cel mai potrivit moment, întrucât echipa tocmai a finalizat o reoragnizare a departamentului tehnic."Prodromou ni se alătură sub bune auspicii, pentru că am petrecut o mare parte din 2014 pentru a dezvolta şi organiza departamentul nostru de design, iar sosirea sa coincide cu finalizarea acestei restructurări.
Fără niciun dubiu, Prodromou a demonstrat că este unul dintre cei mai capabili şi inteligenţi ingineri din Formula 1 şi toţi cei de la McLaren îi aşteaptă contribuţia pe care o va face pe măsură ce mergem înainte cu planurile noastre ambiţioase de viitor", a precizat francezul.Via McLaren
Islamistule :)))