PREVIEW Turcia: Red Bull rămâne principala favorită în F1

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 27.05.2010
Red Bull este principala favorită la victorie în Marele Premiu al Turciei datorită eficienţei aerodinamice solicitată de circuitul de la Istanbul.

După cursele din Spania şi Principatul Monaco desfăşurate pe parcursul a două weekend-uri consecutive, Formula 1 ajunge la acest sfârşit de săptămână în Turcia, circuitul preferat al lui Felipe Massa.

Brazilianul va avea însă reale dificultăţi să obţină a patra victorie la Istanbul în contextul în care Red Bull Racing tinde să rămână imbatabilă în calificări. În plus, cele două victorii consecutive obţinute de Mark Webber au propulsat echipa austriacă pe prima treaptă a podiumului în clasamentul constructorilor, având 20 de puncte în fata rivalilor de la Ferrari şi cu 27 de puncte mai mult decât McLaren.

De asemenea, Webber şi Sebastian Vettel se afla la egalitate pe prima poziţie în clasamentul piloţilor, semn că lupta pentru titlu se va da între cei doi coechipieri ai echipei Red Bull.

NOUTĂŢI TEHNICE

În mod tradiţional, Marele Premiu al Turciei nu aduce cu sine modificări radicale ale monoposturilor, însă chiar şi în aceste condiţii aproape toate echipele vor introduce câteva îmbunătăţiri.

Sebastian Vettel va utiliza la Istanbul un nou şasiu pentru monopostul Red Bull RB6, întrucât versiunea anterioară a avut o anumită defecţiune tehnică care nu a fost însă dezvăluită de echipă. De asemenea, se speculează că echipa austriacă va introduce şi prima versiune a sistemului de ventilaţie F-duct, însă acest lucru nu a fost încă confirmat.

De asemenea, Mercedes GP va reveni la configuraţia precedentă a suspensiilor şi la ampatamentul lărgit utilizate în premieră în Spania, pe lângă alte câteva noutăţi de ordin aerodinamic. Unul dintre cele mai importante update-uri va fi introdus de Force India, în timp ce Williams a fost obligată să revină la configuraţia precedenta a aripii fata, întrucât nu a reuşit să producă părţi de schimb pentru monopost după accidentele sufeirte de Rubens Barrichello şi Nico Hulkenberg la Monaco.

CIRCUITUL DE LA ISTANBUL

Circuitul de la Istanbul-Park scoate foarte mult în evidenţă eficienţa aerodinamică, motiv pentru care Red Bull Racing continuă să fie principala favorită la victorie.

Circuitul este unul dintre cele numai patru din calendarul competiţional în care se pilotează în sensul opus al acelor de ceasornic, celelalte trei fiind în Singapore, Brazilia şi Abu Dhabi, iar acest lucru va crea o solicitare fizică mai mare din partea piloţilor în special în zona gâtului.

Elementul de referinţă al circuitului este celebrul viraj 8 de stânga, cuprins în realitate din trei viraje rapide în care viteza monoposturilor poate ajunge la aproximativ 250 de km/h. Tot aici, piloţii se confruntă cu cele mai mari forţe de tip G din întregul sezon competiţional.

Iată un tur virtual de pistă pe circuitul de la Istanbul:

 

VREME

Primele informaţii ale meteorologilor sugerează că Marele Premiu al Turciei se va desfăşura integral pe un circuit uscat. Vineri se anticipează cer senin şi circa 27 de grade, în timp ce norii şi-ar putea face apariţia pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică, ceea ce va conduce la scăderea temperaturilor la 25 de grade. Cu toate acestea, şansele de ploaie pentru calificări şi cursă sunt reduse.

DATE CIRCUIT

 Lungime tur
 5.338 km
 Tururi parcurse  58
 Disntata totala  309.396 km

 

REZULTATE ÎN ULTIMII 5 ANI

Istanbul-Park a debutat în calendarul competiţional al Formulei 1 în urmă cu 5 ani, iar Felipe Massa a fost încoronat drept sultan al Turciei după cele trei victorii consecutive obţinute pentru Ferrari în 2006, 2007 şi 2008. Supremaţia brazilianului în Turcia a fost întreruptă anul trecut de Jenson Button, în timp ce prima cursă din această ţară a fost adjudecată de Kimi Raikkonen în perioada în care finlandezul alerga pentru McLaren.

 Sezon  Castigator
 2005  Kimi Raikkonen (McLaren)
 2006  Felipe Massa (Ferrari)
 2007  Felipe Massa (Ferrari)
 2009  Felipe Massa (Ferrari)
 2009  Jenson Button (Brawn GP)

 

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL TURCIEI

- Red Bull Racing este singura echipă care a plecat din pole position în acest seon.

Webber şi Vettel şi-au împărţit colegial cei mai buni timpi, plecând fiecare de câte 3 ori de prima poziţie a grilei de start. Recordul absolut este deţinut de McLaren şi Williams, care au obţinut 15 pole position-uri consecutive.

- Webber este singurul pilot care a câştigat în acest an după ce a plecat din pole position. Performanţa a fost realizată în Spania şi Principatul Monaco

- Ultima echipă care a obţinut 7 pole position-uri consecutive a fost Ferrari în perioada 2000-2001, însă Scuderia nu a mai ocupat prima poziţie a grilei de start de la Marele Premiu al Braziliei din 2008.

- Ultimul pilot care a obţinut trei pole position-uri consecutive a fost Felipe Massa în 2007

- În cele 5 ediţii ale sale, numai în 2009 cursa a fost câştigată de un pilot care nu a plecat din pole position. Este vorba despre Button, care a plecat de pe poziţia a doua.

- Singurii piloţi care şi-au surclasat coechipierii în toate sesiunile de calificări din acest an sunt Robert Kubica (Renault, în faţa lui Vitaly Petrov) şi Timo Glock (Virgin Racing, în faţa lui Lucas di Grassi)

- Webber şi Massa sunt singurii piloţi care au câştigat puncte în toate cursele din acest sezon

- Ferrari aniversează în acest weekend cea de-a 800-a cursa în Formula 1. Scuderia a debutat în competiţie în Marele Premiu al statului Monaco din 1950.

PROGRAM

Conform calendarului tradiţional al curselor europene de Formula 1, Marele Premiu al Turciei se va desfăşura după următorul grafic:

 Eveniment  Ziua  Ora
 Antrenamente libere 1
 vineri, 28 mai
 10:00
 Antrenamente libere 2
 vineri, 28 mai  14:00
 Antrenamente libere 3
 sambata, 29 mai
 11:00
 Calificari  sambata, 29 mai  14:00
 Cursa  duminica, 30 mai
 15:00

 

Comentarii (5)

  • rayn380
    calificari
    Sper sa se termine odata efectul energizantului astuia....:P ma refer la calificari in primul rand. Chiar nu pot sa cred ca echipe cu traditie ca si McLaren si Ferrari nu sunt in stare sa-i intreaca pe astia desi invart sume mult mai mari si pe de alta parte experienta lor. Cel mai mult ma astept de la McLaren, care asa cum spuneau ieri, au capacitatea de a-i ajunge pe cei de la RBR, cel mai elocvent exemplu fiind sezonul trecut cand pana la jumatea sezoului au recuperat 2,5s fata de masina Brawn, ajungand spre final sa fie cea mai rapida. Cred ca si anul asta vor face o treaba buna, intrucat fata de anu trecut, acum stau foarte bine(cu toate ca este un gap de ~0.8s fata de RBR in calificari). Cred ca se vor adeveri cat de curand intuitiile lui Neale si cat de curand, RBR si-o vor lua in barba(fie ca-i vorba despre McLaren sau Ferrari)
    5 6
  • CALIFICARI-ORA 14
    Calificarile sunt la ora 2 si nu la ora 3
    7 0
  • @bubulea
    Corect, am fost derutat de faptul ca fusul orar al Turciei este acelasi cu fusul orar al Romaniei.
    5 1
  • :D
    Randy Mandy trebuie sa castige!
    3 0
  • Randy Mandy
    Sper ca Vettel si jucaria lui sa faca ce tre facut sa castige ...restul sa dea din F~duct cu flacari pe la nasul lu; todt si regulamentele lui .Asteptam un sultan nou;) si vremuri mai bune la noi ..
    Ps;ANUNTZ!!!\
    cautam SNIPER sa traga de la 2000m da e bun si de la 200m in B&B
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru