PREVIEW Italia: Ferrari şi McLaren mizează pe regresul Red Bull

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 09.09.2010
Ferrari şi McLaren speră să profite de dificultăţile celor de la Red Bull pe circuitele cu forţa de apăsare aerodinamică scăzută şi să se impună în "templul vitezei" de la Monza.

Circuitul de la Monza găzduieşte ultima cursă europeană a sezonului 2010, care va avea o contribuitie esenţială în lupta pentru titlul mondial.

Pe de o parte, Ferrari este obligată să câştige pentru a rămâne în cursa pentru trofeul suprem, în timp ce McLaren este decisă să profite de pe urma scandalului în care a fost implicată Scuderia în Germania şi, mai ales, de preconizatele probleme pe care le va avea Red Bull pe un circuit unic, cu o forţă de apăsare aerodinamică foarte scăzută.

Totuşi, austriecii au de partea lor rezultatele excelente obţinute în calificări, conformate şi de pole position-ul realizat la Spa-Francorchamps pe un circuit mai puţin favorabil.

NOUTĂŢI TEHNICE

Prin prisma configuraţiei unice a circuitului de la Monza, toate echipele vor introduce un pachet aerodinamic specific. Acest lucru a dat însă mai multe bătăi de cap comparativ cu anii precedenţi, principala cauză fiind sistemul de ventilaţie F-duct.

Williams este singura echipă care a confirmat că va utiliza aceasta componentă în Italia, în timp ce rivalii preferă să aştepte rezultatele din antrenamentele libere de vineri înainte de a lua o decizie. Principala necunoscută este dacă sistemul F-duct va oferi sporul de viteză de circa 10 km/h pe liniile drepte în condiţiile în care forţa scăzută de apăsare aerodinamică tinde să anuleze acest beneficiu.

CIRCUITUL DE LA MONZA

Alături de Spa-Francorchamps, Monza este unul dintre circuitele care se bucura de cele mai bune aprecieri în rândul piloţilor, în special datorită caracterului tradiţional şi a vitezelor maxime atinse la finalul numeroaselor linii drepte ale sale.

Deşi nu sunt foarte numeroase, şansele de depăşire exista, iar primele două viraje sunt printre cele mai spectaculoase ale circuitului, în special la start, întrucât atunci se formează un adevărat trenuleţ de monoposturi care trec în mare viteză.

Iată un tur virtual de pistă pe circuitul de la Monza la volanul unui monopost Williams:

VREME

 

Potrivit primelor informaţii, există şanse mari ca ploaia să ocolească circuitul de la Monza în toate cele trei zile ale competiţiei, iar temperaturile vor fi în creştere. Vineri, mercurul termometrelor va urca până la 21 de grade, iar sâmbătă şi duminică piloţii se vor bucura de 24 de grade. După ploile abundente de la începutul acestei săptămâni, vremea prielnică pentru curse este o veste bună pentru piloţi, care vor putea accelera la maxim pe liniile drepte lungi ale circuitului.

DATE CIRCUIT

 Lungime tur
 5.739 km
 Numar tururi
 53
 Distanta totala
 306.720 km

 

REZULTATELE ÎN ULTIMII CINCI ANI

 Sezon  Castigator
 2005  Juan Pablo Montoya (McLaren)
 2006  Michael Schumacher (Ferrari)
 2007  Fernando Alonso (McLaren)
 2008  Sebastian Vettel (Toro Rosso)
 2009  Rubens Barrichello (Brawn GP)

 

McLaren este singura echipă care s-a impus de două ori la Monza în ultimii doi cinci ani, în timp ce Ferrari, Toro Rosso şi Brawn GP şi-au adjudecat celelalte trei curse.

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL ITALIEI

 - Numai patru dintre cele 13 curse disputate până acum în 2010 au fost câştigate de piloţii care au plecat din pole position.

Acestea le-au revenit lui Mark Webber, Lewis Hamilton şi Sebastian Vettel.

 - Red Bull Racing are ocazia de a obţine al 13-lea pole position în 14 Mari Premii din 2010, în timp ce Sebastian Vettel poate pleca pentru a opta oară de pe prima poziţie a grilei de start.

 - Numai două echipe au reuşit să obţină mai mult de 12 pole position-uri într-un sezon: McLaren în 1988 şi 1989 (15 pole-uri) şi Williams în 1992 şi 1993 (tot 15).

 - 30 de Mari Premii au trecut de la ultimul pole position al Scuderiei Ferrari. S-a întâmplat în Marele Premiu al Braziliei din sezonul 2008.

 - Michael Schumacher este singurul pilot din ultimele 19 sezoane care a câştigat titlul mondial în sezonul în care şi-a trecut în palmares victoria la Monza. S-a întâmplat în 2000 şi 2003, ambele cu Ferrari.

 - Ultimul italian care a câştigat la Monza a fost Ludovico Scarfiotti (Ferrari) în 1966.

PROGRAM

Marele Premiu al Italiei se va desfăşura după următorul program, conform fusului orar al României:

 Eveniment  Ziua  Ora
 antrenamente libere 1
 vineri, 10 septembrie  11:00
 antrenamente libere 1  vineri, 10 septembrie  15:00
 antrenamente libere 1  sambata, 11 septembrie
 12:00
 calificari  sambata, 11 septembrie  15:00
 cursa  duminica, 13 septembrie
 15:00

 

Comentarii (1)

  • salutare
    cand eram pustan si ma jucam pe calculator F1,acesta era circuitul preferat,pentru ca era foarte usor,putine curbe grele si zone de acceleratie cat cuprinde:)!
    CE VREMURI!!!!!!
    10 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru