PREVIEW FORMULA 1 2010: BMW-Sauber

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 03.03.2010
BMW-Sauber a fost la un pas sa rateze prezenta in F1 in sezonul 2010, insa rezultatele obtinute in teste sugereaza ca elvetienii vor lupta in prima jumatate jumatate a clasamentului.

BMW-Sauber si-a propus sa lupte pentru titlul mondial in sezonul 2009, insa performantele monopostului F1.09 nu au fost nici pe departe cele scontate. In contextul rezultatelor extrem de slabe si a crizei economice care a bulversat industria auto, constructorul german BMW a decis sa paraseasca Formula 1 la finalul sezonului.

Viitorul echipei parea asigurat dupa ce echipa a fost vanduta in luna septembrie fondului de investitii-fantoma Qadbak, insa tranzactia a fost anulata doua luni mai tarziu. In cele din urma, BMW a confirmat pe 27 noiembrie ca a vandut echipa fondatorului Peter Sauber, insa elvetianul a putut ramane in Formula 1 doar datorita retragerii celor de la Toyota din competitie.

Numele oficial al echipei pentru sezonul 2010 a ramas BMW-Sauber, in ciuda faptului ca implicarea constructorului german in echipa nu mai este de actualitate.

PILOTI

sam01022010000100

Intrucat Robert Kubica se indreptase deja spre Renault, Peter Sauber s-a gasit in situatia ingrata de a gasi un inlocuitor pe masura polonezului. Tot raul a fost insa spre bine, intrucat Sauber a reusit sa semneze un contract cu Kamui Kobayashi, revelatia Formulei 1 din ultimele doua curse ale sezonului precedent.

Japonezul si-a castigat respectul si admiratia fanilor dupa ce i-a tinut piept campionului mondial Jenson Button atat la Interlagos, cat si la Abu Dhabi.

Sauber avea insa nevoie si de un pilot cu experienta care sa dezvolte monopostul si sa-l ajute pe Kobayashi in sezonul 2010, iar echipa a decis in mod surprinzator sa renunte la serviciile lui Nick Heidfeld. Germanul a fost inlocuit de veteranul Pedro de la Rosa, care si-a castigat reputatia de unul dintre cei mai buni piloti de teste din Formula 1 pe parcursul sederii sale la McLaren Mercedes. Sauber si-a justificat ulterior deciziile prin faptul ca echipa sa a dat intotdeauna randament atunci cand a beneficiat de serviciile unui pilot experimentat si a unuia tanar aflat in plina ascensiune.

MONOPOST

sam31012010000052

BMW-Sauber si-a lansat monopostul C29 pentru sezonul 2010 cu o zi inaintea primei sesiuni de teste din aceasta iarna de la Valencia. Lansarea a fost una lipsita in totalitate de fast, iar numele sponsorilor au lipsit cu desavarsire de pe monopost. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care echipa nu si-a schimbat numele, in asteptarea unui sponsor principal.

REZULTATE TESTE

In ciuda lipsei de sponsori, BMW-Sauber a fost una dintre marile surprizele ale sesiunilor de teste din aceasta iarna.

Atat Kamui Kobayashi, cat si Pedro de la Rosa au reusit performanta de a se pozitiona pe unul dintre primele trei locuri in cea mai mare parte a zilelor de teste, fapt ce a confirmat ca C29 este intr-adevar rapid, chiar daca nivelul de combustibil utilizat nu este cunoscut.

Echipa a dat senzatia ca a redus turatia in sesiunea de la Barcelona, insa acest lucru poate fi justificat de abundenta simularilor de cursa efectuate pentru a testa fiabilitatea monopostului. De altfel, echipa nu a intampinat defectiuni tehnice majore pe parcursul celor 15 zile de teste, un alt element de bun augur in perspectiva sezonului 2010.

DIVERSE

- Dupa retragerea celor de la BMW si colapsul intelegerii cu Qadbak, comunitatea Formulei 1 s-a aratat ingrijorata de perspectiva ca echipa cu sediul la Hinwil sa dispara de pe grila de start.

- Sauber redevine proprietarul echipei de la Hinwil dupa ce intre sezoanele 2006-2009 a fost detinuta in proportie de 80% de constructorul german BMW. Echipa a fost fondata de elvetian in 1993.

Photo credit: BMW-Sauber

Comentarii (2)

  • BMW
    sper sa revina, actuala echipa o sa intre in primi 5
    0 0
  • sauber bmw
    sunt fan BMW de cand au aparut in F1 , am fost in ultimii ani fan sauber bmw F1 team si robert kubica , raman fan mai departe...sper ca anul acesta sa fie surpriza sezonului...in bine , bafta
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru