PREVIEW F1 2011: Hispania Racing: Supravieţuirea ca obiectiv

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 15.02.2011
Hispania Racing are ca unic obiectiv pentru 2011 să ajungă cu bine la sfârşitul unui sezon în care stabilitatea financiară reprezintă o adevărată provocare.

Hispania Racing s-a evidenţiat anul trecut ca cea mai slabă şi mai săracă echipă de pe grila de start a Formulei 1.

Având la dispoziţie un monopost Dallara pe care nu l-a îmbunătăţit practic deloc pe parcursul anului, echipa a mizat exclusiv pe piloţi care aduc contribuţii financiare la buget prin intermediul sponsorilor, iar acest lucru s-a văzut în clasamentul general. Situaţia va rămâne însă dificilă şi în sezonul 2011, chiar dacă există semne vagi de îmbunătăţire.

OBIECTIVE GENERALE

Prezenţa celor de la Hispania Racing pe grila de start a sezonului 2011 a rămas incertă până în urmă cu câteva zile, când echipa a prezentat primele fotografii oficiale cu noul monopost. Spaniolii conduşi de germanul de origine romană Colin Kolles nu au însă posibilitatea să aspire la performanţe notabile în acest an, principalul obiectiv al unei echipe măcinate în continuare de probleme fiind supravieţuirea.

Simpla prezenţă pe grila ultimei curse din Brazilia va reprezenta o performanţă în sine, mai ales că celelalte două noi echipe pregătesc asaltul spre echipele mici tradiţionale.

MONOPOSTUL F111

 

Monopostul F1111 cu care Hispania Racing va concura în 2011 are la baza maşina din sezonul precedent, însă echipa va utiliza cutii de viteze şi sisteme hidraulice furnizate de Williams. La acestea se adaugă motoarele Cosworth, astfel încât Hispania va utiliza un pachet tehnic similar cu cel folosit de Williams, ceea ce reprezintă un pas mare înainte pentru spanioli. Totuşi, dacă restul monopostului a rămas la fel ca anul trecut, progresul va fi drastic limitat, mai ales ca F111 beneficiază de un nas coborât în stilul anului 2010.

LINIA DE PILOŢI: NARAIN KARTHIKEYAN

Problemele financiare cu care se confrunta Hispania Racing sunt evidenţiate cel mai bine de situaţia piloţilor. Singurul confirmat până în prezent este indianul Narain Karthikeyan, care a obţinut contractul datorită faptului că a adus constructorul auto Tata ca sponsor al echipei. Chiar dacă are experienţă la cel mai înalt nivel, pilotul indian are la activ un singur sezon în Formula 1 în urmă cu şase ani, când a concurat pentru Jordan.

 

 

În schimb, numele coechipierului său rămâne un  mister, în primul rând din cauza faptului că echipa nu a găsit încă un pilot capabil să aducă bani prin intermediul unor sponsori.

Lista potenţialilor candidaţi nu este lungă, însă nu cuprinde niciun nume cu rezonanţă.

PUNCTE FORTE

  • Parteneriatul cu Williams pentru cutii de viteze şi sisteme hidraulice promite să reprezinte un avantaj important

PUNCTE SLABE

  • Echipa continuă să aibă probleme financiare şi nu este exclus să nu ajungă la finalul sezonului, mai ales că este dependentă de sponsori;
  • Monopostul pentru 2011 pare să fie doar o versiune îmbunătăţită a celui din sezonul precedent;
  • Hispania nu va utiliza sistemul KERS în sezonul 2011, ceea ce ar putea anula avantajul adus de cutiile de viteze Williams;
  • Echipa nu are niciun pilot experimentat care să ajute la dezvoltarea monopostului pe parcursul anului, însă acest lucru ar fi fost oricum dificil în absenţa banilor.

În cadrul serialului PREVIEW F1 2011 aţi putut citi anterior şi profilul echipei Virgin Racing, iar joi veţi avea ocazia să faceţi cunoştinţă cu Team Lotus.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru