PREVIEW Abu Dhabi: Patru candidaţi, un singur campion

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 11.11.2010
Ultima cursă a sezonului va decide numele noului campion mondial al Formulei 1, şansele fiind împărţite între Fernando Alonso, Mark Webber, Sebastian Vettel şi Lewis Hamilton.

Suspans. Adrenalină. Reproşuri pentru ordine de echipă. Reproşuri pentru neutilizarea ordinelor de echipă. Răsturnări de situaţie. Acuzaţii. Sportivitate. Interes mascat.

Sunt doar câteva lucruri care au marcat semnificativ sezonul 2010 al Formulei 1. Şi nu greşim foarte mult dacă considerăm acest sezon drept unul dintre cele mai spectaculoase din istoria recentă a Formulei 1. În fond, ar fi şi greu să nu facem asta, întrucât vorbim despre o altă premieră: 2010 este primul sezon din istoria Formulei 1 în care 4 piloţi au şanse matematice la titlul mondial înaintea ultimei curse.

Dintre aceştia, Fernando Alonso este singurul care îşi poate adjudeca titlul mondial indiferent de rezultatele rivalilor săi, însă pentru acest lucru trebuie să câştige sau să termine pe locul 2. În schimb, Mark Webber şi Sebastian Vettel au nevoie de o clasare pe podium şi, eventual, de spijinul direct al coechipierului pentru a-l învinge pe Alonso, în timp ce numai un miracol îi poate aduce lui Lewis Hamilton al doilea titlu mondial din carieră.

NOUTĂŢI TEHNICE

Ultima cursă a sezonului este, în mod tradiţional, cea mai lipsită de update-uri tehnice pentru monoposturi. Aceasta este situaţia şi pentru Marele Premiu din Abu Dhabi, chiar dacă Ferrari, Red Bull şi McLaren sunt încă implicate în lupta pentru titlu, iar Williams şi Force India speră să câştige bătălia pentru locul 6 în clasamentul constructorilor.

Posibilitatea de a introduce îmbunătăţiri majore a fost complicată şi mai mult de cele numai 5 zile care separă cursa de la Interlagos de primele antrenamente libere din Abu Dhabi, această perioadă de timp fiind ocupată preponderent de lunga călătorie din America de Sud în Orientul Mijlociu. În aceste condiţii, se asteaptă doar update-uri tehnice minore, de rutină, fără ca acestea să aibă un impact semnificativ asupra performanţelor monoposturilor.

CIRCUITUL YAS MARINA DIN ABU DHABI

Abu Dhabi a debutat în calendarul Formulei 1 anul trecut şi s-a evidenţiat ca un circuit pretabil monoposturilor Red Bull. Se anticipează că aşa vor sta lucrurile şi în acest sezon, întrucât configuraţia acestuia se potriveşte ca o mănuşă pentru RB6.

Primul sector este format din 4 viraje, dintre care 3 de mare viteză ce vor fi abordate cu peste 200 km/h, în timp ce sectorul 2 începe cu 3 viraje foarte lente şi continuă cu două linii drepte lungi. În schimb, ultimul sector este dominat de viraje lente, cu o singură excepţie, motiv pentru care Mark Webber şi Sebastian Vettel au toate motivele să fie încrezători.

Iată un tur virtual de pistă la bordul simulatorului Red Bull Racing:


VREME

Ploaia este mai degrabă un factor generator de ştiri în Orientul Mijlociu, şi nu o prezentă obsinuită în această parte a globului. Tocmai de aceea, nu este o surpriză ca primele informaţii despre vreme indică cer senin pentru toate cele 3 zile ale competiţiei. Temperaturile maxime vor oscila în jurul valorii de 30 de grade, în timp ce umiditatea va fi de aproximativ 60%.

DATE CIRCUIT

 Lungime tur
 5.554 km
 Tururi parcurse
 55
 Distanta totala
 305.355 km

 

Sebastian Vettel a câştigat ediţia inaugurală a Marelui Premiu din Abu Dhabi, ce s-a desfăşurat în luna noiembrie a anului trecut. Victoria obţinută de Red Bull Racing nu a avut însă impact asupra clasamentelor generale, Jenson Button şi Brawn GP câştigând cele două titluri mondiale puse în joc.

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU DIN ABU DHABI

  • Fernando Alonso poate deveni la 29 de ani cel mai tânăr triplu campion mondial din istorie
  • Mark Webber poate deveni primul australian din 1980 care câştiga titlul mondial
  • Sebastian Vettel poate deveni cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1 şi cel de-al doilea german care ridică trofeul suprem deasupra capului
  • 2010 este primul sezon în care 4 piloţi au şanse matematice la titlu înaintea ultimei curse
  • Titlul mondial s-a decis în ultima etapă în alte 25 de etape. De 16 ori a câştigat pilotul care a fost lider înaintea cursei
  • Din punct de vedere matematic este posibil ca Vettel, Webber şi Alonso să termine cu toţii la egalitate de puncte
  • Red Bull poate egala recordul de 15 pole position-uri într-un sezon realizate de McLaren în 1988 şi 1989 şi Williams în 1992 şi 1993
  • Sebastian Vettel poate obţine sâmbătă al 10-lea pole position din acest sezon
  • Doar 7 dintre cele 18 curse ale anului au fost câştigate de pilotul care a plecat din pole position McLaren este singura echipă care a câştigat puncte în fiecare cursă în 2010
  • Bridgestone se va retrage din Formula 1 la sfârşitul Marelui Premiu din Abu Dhabi.
    Noul furnizor de pneuri începând din sezonul 2011 va fi Pirelli

PROGRAM

Marele Premiu din Abu Dhabi se va desfăşura după următorul program, conform fusului orar al României:

 Eveniment  Ziua  Ora  TV
 Antrenamente libere 1
 vineri, 12 noiembrie
 11:00  
 Antrenamente libere 2
 vineri, 12 noiembrie  15:00  
 Antrenamente libere 3
 sambata, 13 noiembrie
 12:00  
 Calificari  sambata, 13 noiembrie  15:00  TVR 1
 Cursa  duminica, 14 noiembrie
 15:00  TVR 1

 

Rămâneţi alături de Automarket pentru a afla cum pot deveni campioni cei patru candidaţi la titlul mondial.

Comentarii (3)

  • Winner?
    Cred ca Webber o sa devina campion mondial cu ajutorul lui Vettel Duminica. Asta daca nu Alonso pateste ceva si atunci Seb cu Web se vor lupta pana la capat si germanul castiga la sfarsit. Cel putin asa cred eu ca aceste 2 posibilitati sunt cele mai probabile. Dar poate ne surprinde Alonso si castiga sau ia locul 2 si nu mai conteaza nimic atunci.
    13 4
  • e foarte interesant...
    E foarte interesant si articolul de pe F1.com cu sansele fiecaruia de a lua titlul.
    E chiar amuzant ca in cazul victoriei lui Vettel, Webber pe 2 si Alonso pe 5 toti au acelasi nr de puncte si ar castiga Vettel din cauza ca are mai multe locuri 4 decat Alonso (in rest ambii avand acelasi numar de victorii de locuri 2 si locuri 3).
    7 0
  • Abu Dhabi
    Foarte foarte interesant. V-ati gandit si la calcule extreme? Daca cei 3 abandoneaza prin absurd, Hamilton ridica trofeul :D Dar asta e a 4-a varianta din tot atatea existente. May the best win!
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru