Presă: Toyota ar putea furniza motoare pentru Williams din 2015

de Daniel Popescu
Joi, 25.04.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Williams este principala ţintă a japonezilor de la Toyota pentru furnizarea motoarelor în sezonul 2014 al Formulei 1, potrivit presei elveţiene.

Esential 2 este numarul constructorilor despre care se spune ca vor sa revina in Formula 1: Honda si Toyota
1 client ar urma sa aiba Toyota (Williams) si Honda (McLaren) cand vor reveni in Formula 1
Presa internaţională a relatat la jumătatea lunii aprilie că Toyota intenţionează să revină în Formula 1 ca furnizor de motoare începând din sezonul 2014 prin intermediul brandului premium Lexus, iar speculaţiile au luat amploare pe parcursul cursei din Bahrain.

Ultima informaţie vine din partea publicaţiei elveţiene Blick, care susţine că Williams este principalul client dorit de constructorul japonez.

"Chiar şi Toyota vrea să revină. Japonezii îi au în vedere pe cei de la Williams şi l-ar putea readuce în cockpit pe Kamui Kobayashi", a precizat sursa citată referindu-se la pilotul japonez care a părăsit Formula 1 la sfârşitul anului trecut.

Williams a mai utilizat motoare Toyota timp de trei sezoane în perioada 2007-2009.

Rivalii de la Renault, care furnizează motoare pentru patru echipe, au însă îndoieli cu privire la intenţiile celor de la Toyota, întrucât aceştia nu au participat la stabilirea regulamentului pentru noile motoare V6 de 1.6 litri.

În plus, ei nu cred nici în zvonurile potrivit cărora Honda vrea să revină în Formula 1 în 2015 printr-un parteneriat cu McLaren.

"Dacă ar fi vrut cu adevărat să revină, de ce nu au luat parte la şedinţele de planificare? Nu am primit niciodată vreo cerere în acest sens, iar la întâlniri au fost reprezentate mereu doar Ferrari, Mercedes şi noi. Primele întâlniri au avut loc acum patru ani, iar interesul a fost grozav: Audi, Cosworth, Ilmor, Honda, Toyota şi alţii. Totuşi, pe măsură ce lucrurile au devenit specifice, mai rămăsese doar Pure, iar acum suntem doar noi trei. Nu-mi pot imagina că o companie va intra în 2015 fără să vrea să aibă un cuvânt de spus asupra regulamentului", a precizat Rob White, şeful departamentului de motoare Renault, pentru publicaţia SpeedWeek.

Via Motorsport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru