Informaţia a mai fost vehiculată şi în ultimele luni, însă de data aceasta vine din partea uneia dintre cele mai prestigioase publicaţii de specialitate. Totuşi, sursa citată afirmă că noua înţelegere ar putea fi confirmată abia în luna octombrie, întrucât niciuna dintre cele două părţi nu vrea să se grăbească să-şi pună semnătura pe contract.
De altfel, această informaţie a fost publicată înainte ca Schumacher să declare la Hockenheim că va mai dura trei luni până când va confirma oficial planurile pentru anul viitor.
"Ei bine, puteţi să mă tot întrebaţi despre anul viitor, dar s-ar putea ca întrebările să primească un răspuns abia în octombrie", a declarat el la conferinţa de presă.Oficialii echipei Mercedes au insistat în ultima perioadă că decizia îi aparţine integral lui Schumacher, existând speculaţii că germanul are o opţiune de prelungire unilaterală a contractului pentru încă un an.
Via Autosport
Dar mi-ar placea sa fie adevarata.
Victorii, Schumy !!!!!!!!!!!!!