Presă: Pirelli ar putea favoriza Ferrari în dezvoltarea pneurilor pentru 2014

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 08.06.2012
Pirelli ar putea fi tentată să iniţieze o colaborare cu Ferrari pentru dezvoltarea pneurilor începând din sezonul 2014, potrivit presei franceze.

Contractul celor Pirelli pentru furnizarea pneurilor în Formula 1 urmează să expire la sfârşitul sezonului 2013, motiv pentru care anul viitor va fi marcat şi de negocieri pentru prelungirea înţelegerii.

Nu este exclus ca producătorul italian să încerce să obţină un contract mai bun, întrucât pentru perioada 2011 - 2013 a acceptat să plătească o taxă de 20 de milioane de euro şi câte 1.25 milioane de euro fiecărei echipe pentru cercetare şi dezvoltare.

Publicaţia franceză Sportune susţine că, în acest sens, Pirelli va profita de faptul că cinci echipe, printre care Ferrari şi Red Bull,  s-au retras în ultimul an din Formula One Teams' Association (FOTA), urmând să iniţieze negocieri individuale cu acestea.

Scopul italienilor este să nu mai fie nevoiţi să plătească o sumă atât de mare pentru a fi unicul furnizor de pneuri, întrucât există şi varianta ca o echipă să accepte să plătească bani din propriul cont în schimbul unor informaţii privilegiate cu privire la dezvoltarea cauciucurilor.

Potrivit sursei citate, Ferrari este cea mai probabilă ţintă a celor de la Pirelli pentru un astfel de parteneriat, în special pentru că Scuderia a procedat într-un mod asemănător şi pe vremea când pneurile erau furnizate de Bridgestone.

În plus, echipa a avut numeroase probleme în privinţa pneurilor în ultima perioadă, iar un parteneriat mai strâns ar putea avea ca efect o îmbunătăţire a performanţelor.

Chiar dacă noul contract va fi valabil doar din 2014, presa internaţională speculează că primele discuţii vor începe peste numai câteva luni.

Via | Sportune

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru