Presă: Paddy Lowe, directorul de inginerie al McLaren, pleacă la Mercedes

de Daniel Popescu
Marti, 22.01.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes a reuşit să-l recruteze pe Paddy Lowe, directorul departamentului de inginerie al McLaren, potrivit unor informaţii dezvăluite de Sport Bild.

Mercedes a anunţat luni o serie importantă de schimbări în cadrul departamentului de management, după numirea lui Toto Wolff în funcţiile de director executiv şi director al departamentului de motorsport. În plus, austriacul a preluat 30% din acţiunile echipei, iar Niki Lauda, preşedintele fără rol de execuţie al echipei, a primit de asemenea un pachet de 10% din acţiuni.

Constructorul german nu se opreşte însă aici şi a reuşit să-l recruteze şi pe Paddy Lowe, directorul departamentului de inginerie al McLaren şi cel mai important inginer al echipei britanice, potrivit publicaţiei Sport Bild. Informaţia nu a fost încă confirmată public de Mercedes, însă refuzul echipei McLaren de a face orice comentariu pe marginea acestui subiect reprezintă un indiciu important că detaliile din Sport Bild sunt reale.

Urmareste Automarket
De altfel, aceeaşi publicaţie a relatat la sfârşitul săptămânii că Wolff va părăsi Williams pentru un rol la Mercedes, informaţie care s-a dovedit a fi adevărată în mai puţin de 24 de ore.

În cazul în care transferul lui Lowe va fi confirmat, McLaren va rămâne fără unul dintre inginerii cheie ai echipei cu numai două luni înainte de startul noului sezon, după ce Mercedes l-a recrutat şi pe Lewis Hamilton, pilotul emblematic al britanicilor în ultimii şase ani.

Via Daily Telegraph

Comentarii (2)

  • Intr-un timp, prin 2004, Newey era si el la McLaren...a plecat, McLaren au supravietuit. Idem pentru Raikkonen, Ron Dennis, motoarele Honda...are balta peste, si de obicei McLaren au ochi buni in promovarea inginerilor.
    3 2
  • De rezistat ei, McLaren au rezistat, dar fara rezultate. Un titlu in 2008 nu-i chiar o mare branza, si ala castigat cu cantec.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru