Presa: Mercedes s-ar putea retrage din F1 din cauza scandalului de corupţie
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Bernie Ecclestone a revenit recent în centrul atenţiei după ce bancherul german Gerhard Gribkowsky a confirmat că a primit mită de 44 de milioane de dolari de la Bernie Ecclestone în cadrul procesului prin care fondul de investiţii CVC Capital Partners a cumpărat drepturile de comercializare al Formulei 1.
Scandalul este însă pe punctul de a avea un puternic efect asupra echipelor implicate în competiţie, întrucât Mercedes s-ar putea retrage din Formula 1 din cauza corupţiei din Formula 1, în special dacă Eccleastone va fi acuzat oficial.
Publicaţia germană de afaceri Handelsblatt susţine că statutul Mercedes include un articol prin care constructorul "nu tolerează practicile imorale sau corupte ale angajaţilor sau partenerilor de afaceri".
Întrucât Ecclestone şi Formula 1 reprezintă o afacere pentru Mercedes, constructorul german ar putea decide să se retragă din competiţie, element evidenţiat şi de un expert legal. "Dacă Ecclestone este acuzat de dâre de mită, Dailer (n.r - compania-mamă a constructorului Mercedes) ar trebui să se retragă din Formula 1", a precizat acesta.
Mercedes a refuzat să comenteze în mod public informaţiile, iar un purtător de cuvânt s-a limitat să afirme că germanii analizează cazul.
"Am aflat evaluarea recentelor acuzaţii din Formula 1, iar acum aşteptăm clarificarea din partea autorităţilor", a precizat el.Anterior, presa a speculat că Mercedes s-ar putea retrage din Formula 1 şi din cauza impasului în care a intrat cu Bernie Ecclestone în privinţa negocierilor pentru noul Acord Concorde.
Via | Handelsblatt
Vom avea motoare ferrari, renault si cosworth... Ar fi frumos, nu? Cum suna McLaren-Renault? :))
Oricum,se pare ca mosulica asta s-a tampit rau de tot.