Publicaţia franceză Sportune susţine însă că pretenţiile lui Hamilton se ridică la 25 de milioane de euro pe an, la care se adaugă un bonus de un milion de euro pentru fiecare victorie, în limita a cel mult trei victorii. În plus, Hamilton solicită o clauză în contract potrivit căreia va putea pleca de la echipă în cazul în care nu va obţine cel puţin trei victorii într-un sezon. Potrivit sursei citate, durata contractului solicitat de Hamilton este de trei ani.
Pretenţiile lui Hamilton sunt cel puţin surprinzătoare în condiţiile în care singura sa alternativă reală este Mercedes AMG, şi aceasta numai în cazul în care Michael Schumacher nu-şi va prelungi revenirea în Formula 1.
De asemenea, McLaren l-a avertizat anterior pe Hamilton că nu îi poate oferi mai mulţi bani decât primeşte în prezent din cauza climatului economic nefavorabil, mai ales că există speculaţii potrivit cărora sponsorul principal al echipei, operatorul de telecomunicaţii Vodafone, intenţionează să nu-şi prelungească contractul care expiră la finalul anului viitor.
Via Sportune
Comentarii (3)