Speculaţiile lansate miercuri seară de BBC potrivit cărora Lewis Hamilton a ajuns la un acord verbal cu Mercedes pentru a-l înlocui pe Michael Schumacher în sezonul următor capătă proporţii.
Chiar dacă toate cele trei părţi implicate în acest caz au negat zvonurile, publicaţia Daily Mail susţine că informaţiile sunt reale, dar că Mercedes vrea să-l recruteze pe Hamilton indiferent dacă Schumacher va părăsi Formula 1 la finalul anului. Ipoteza ar aduce la Mercedes AMG un cuplu alcătuit din Hamilton şi Schumacher, iar Nico Rosberg ar fi obligat să-şi găsească o altă echipă, în ciuda faptului că are un contract ferm cu echipa germană pentru anul viitor.
În plus, sursa citată susţine că Mercedes îi oferă lui Hamilton 60 de milioane de lire sterline (~75 de milioane de euro) pentru un contract pe trei ani, mai puţin decât contractual anual al lui Schumacher, care câştigă "doar" 20 de milioane de euro.
Informaţiile sunt susţinute şi de publicaţia The Guardian, care susţine că negocierile dintre Hamilton şi McLaren pentru prelungirea contractului au intrat în impas înaintea Marelui Premiu al Belgiei."Sunt probleme intre Hamilton şi McLaren. a publicat pe Twitter informaţii confidenţiale despre setările monopostului", precizează sursa citată.
Pilotul a admis săptămâna trecută că nu se apropie de semnarea unui nou contract, iar neînţelegerile dintre cele două părţi au apărut chiar înaintea Marelui Premiu al Belgiei, în careVia SkySports
25 > 20