Premieră în transmisiunile TV de F1: camere termale pentru pneuri

de Daniel Popescu
Sambata, 07.09.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Formula 1 a utilizat în premieră camere termale amplasate pe pneuri pentru ca fanii să poată vedea în direct pe micile ecrane modul în care se încălzesc cauciucurile în timpul unui tur de circuit.

Transmisiunea TV a celei de-a două sesiuni de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Italiei a inclus şi o premieră pentru Formula 1.

Fanii au avut pentru prima oară posibilitatea de a observa în direct modul în care se încălzesc pneurile în timpul unui tur de circuit, prin intermediul unor camere termale amplasate pe cauciucurile de pe puntea faţă ale monopostului pilotat de Paul di Resta (Force India).

Camerele termale au fost introduse de Pirelli pentru a obţine date în timp real despre comportamentul acestora, însă este pentru prima oară când telespectatorii beneficiază în mod direct de acestea.

Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al Pirelli, nu a oferit însă explicaţii detaliate cu privire la semnificaţia culorilor generate pe pneuri de camerele termale.

Avem şapte camere cu infraroşu pe fiecare pneu şi colectăm date complexe.

Paul Hembery
Director Pirelli Motorsport
"Este genul de lucruri pe care le folosim pentru propria noastră munca de dezvoltare.
Avem şapte camere cu infraroşu pe fiecare pneu şi colectăm date complexe. Partea inteligentă este să transformi informaţiile colectate în date utile. Am fost întrebat ce reprezintă culorile. Nu ştiu, pentru că nu am fost implicat în calibrarea camerelor. Dar îţi oferă o idee despre modul în care se încălzesc pneurile"
, a precizat el.

Până în prezent nu a fost luată o decizie dacă acest tip de transmisiune va fi disponibilă în mod regulat în timpul curselor, întrucât Pirelli vrea să primească acordul echipelor, care sunt reticente în a oferi informaţii rivalilor.

"Sincer, cred că este ceva ce şi echipele vor să vadă. Va exista un echilibru şi cred că nu vor exista probleme dacă nu furnizăm date concrete (n.r - telespectatorilor). Este o informaţie foarte puternică şi va fi interesant să vedem cât de mult le place echipelor ideea", a adăugat el.

Via SkySports

Comentarii (4)

  • adidor77
    salut, stie cineva un link unde sa pot urmari live calificarile si maine cursa ? Merci anticipat !
    0 0
  • http://www.onlinetv-stream.com/rtl/
    0 0
  • si nelipsitul mesaj de eroare...
    0 0
  • Legat de camerele termice/termale..nici ca se putea o alegere mai potrivita pentru cursa de azi. Cand Di Resta a blocat rotile si s-a dus taras in...Grosjean parca, imaginile camerei aratau cauciucurile rosii. Spectaculoasa imagine.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru