Poveştile motorsportului: BMW M1 Procar - competiţia monomarcă pentru piloţii de Formula 1

Formula 1 este recunoscută drept cea mai importantă competiţie de monoposturi din lume, în care tehnologia are o importanţă cel puţin la fel de mare ca abilităţile piloţilor.

Una dintre problemele cu care se confruntă însă Marele Circ comparativ cu competiţiile monomarcă este imposibilitatea de a face o comparaţie obiectivă intre piloţi care concurează pentru echipe diferite, din cauza faptului că performanţele monoposturilor joacă un rol important în obţinerea rezultatelor.

Cu mai bine de 30 de ani în urmă, a existat însă o competiţie care încerca să remedieze măcar parţial această problemă şi să le ofere piloţilor oportunitatea de a-şi măsura forţele împotriva principalilor lor rivali. Iar totul a plecat de la viziunea lui Jochen Neerpasch.

BMW M1 Procar - o competiţie născută din necesitate

Considerat drept unul dintre cei care mai târziu l-au descoperit pe Michael Schumacher, Jochen Neerpasch a câştigat Cursa de 24 de ore de la Daytona în 1968 cu un Porsche 907 înainte de a prelua conducerea BMW Motorsport. Ambiţia sa a fost dezvoltarea unei maşini sport, BMW M1, cu care constructorul german să concureze în curse conform regulamentului cunoascut sub numele de Grupa 5.

Proiectul a fost demarat în 1978, însă o schimbare bruscă de regulament prevedea că viitorul M1 trebuia construit în minim 400 de exemplare de serie pentru a respecta regulamentul Grupei 4 înainte de a putea fi omologat pentru Grupa 5. Neerpasch nu a dorit însă să amâne dezvoltarea lui M1, astfel că a venit cu o idee: să construiască 400 de exemplare cu care să concureze în curse. Singura problemă era unde să folosească cele 400 de maşini, însă Neerpasch a profitat de colaborarea pe care BMW o avea în Formula 2 cu Max Mosley, pe atunci şeful echipei March de Formula 1, pentru a-l convinge să iniţieze o competiţie monomarcă cu maşini BMW M1.  

Proiectul a luat naştere rapid prin cooptarea lui Bernie Ecclestone, care tocmai preluase conducerea Asociaţiei Constructorilor din Formula 1, iar numele ales pentru competiţie a fost BMW M1 Procar sau, pe scurt, Procar. "Ideea organizării unei competiţii monomarcă s-a născut ca o necesitate - nevoia omologării. Nimeni nu se aştepta că întrecerea BMW M1 Procar să aibă succes", îşi aminteşte Mario Thiessen, fost şef al departamentului de motorsport al BMW.

BMW M1, "un animal cu sunet înfiorător"

Din punct de vedere tehnic, BMW M1 a fost echipat cu un motor în 6 cilindri de 3.5 litri care genera 470 de cai putere şi o viteză de top de până la 310 km/h. Transmisia era manuală în 5 trepte, iar masa totală ajungea la 1020 de kilograme.

Principala caracteristică a maşinii era însă amplasarea centrală a motorului.

Constructorul german l-a desemnat pe Marc Surer, pe atunci pilot în Formula 2, să se ocupe de testarea maşinii înainte de debutul oficial în curse. "Cu motorul amplasat central, M1 era un animal pe care trebuia să îl conduci şi avea un sunet înfiorător", îşi aminteşte el.

Competiţie de succes, dar nelipsită de probleme

BMW M1 Procar a debutat în 1979, iar cursele aveau loc în paralel cu Marile Premii de Formula 1 desfăşurate pe circuitele europene ale calendarului. Cei mai rapizi cinci piloţi ai antrenamentelor de vineri din Formula 1 primeau câte un loc pe grila cursei M1, iar celelalte 15 maşini erau pilotate de tineri dornici de afirmare. În plus, cei cinci piloţi de Formula 1 aveau asigurate primele cinci locuri pe grila de start a cursei de Procar, indiferent de timpii stabiliţi în calificări.

Cele mai cinci maşini ale echipei de uzina erau pregătite de compania BS Fabrications, în timp ce celelalte 15 erau rulate de italienii de la Osella şi de britanicii de la Project Four Racing, echipă condusă de Ron Dennis. Această structură a fost creată pentru a genera un interes din partea fanilor Formulei 1, dar şi pentru a permite tinerelor talente să lupte de la egal cu egal cu piloţi mult mai consacraţi.

"Campionatul a fost ideal pentru stilul maşinilor şi a permis tinerilor piloţi să îşi măsoare talentul în compania celor mai în vogă staruri din Formula 1 ale acelor vremuri. Erai cineva dacă reuşeai să pilotezi într-una din acele curse. Era o ocazie unică să îţi demonstrezi aptitudinile împotriva piloţilor de F1, iar ei erau foarte rapizi şi în M1. Manevrabilitatea maşinilor cu motor amplasat central se potrivea cu ţinuta lor de drum. În plus, în 1979, ei porneau întotdeauna din frunte şi primeau maşinile de uzină. Aceasta ne făcea viaţa grea pentru noi, juniorii în echipele independente. Eram obligaţi să avem grijă de maşini, dar în acelaşi timp să facem totul pentru a ne evidenţia", explică acelaşi Surer.

Niki Lauda, campion cu echipa lui Ron Dennis

Prima cursă de Procar a avut loc pe circuitul de la Zolder în 1979 în avanpremiera Marelui Premiu al Belgiei şi a generat un interes major din partea fanilor. Cu toate acestea, primele curse au fost marcate de numeroase probleme de fiabilitate, iar utilizarea exclusivă a pneurilor Goodyear a generat o serie de constrângeri: piloţi talentaţi precum Jody Scheckter şi Gilles Villeneuve (Ferrari) sau Jean-Pierre Jabouille şi Rene Amoux (Renault) nu puteau concura în Procar întrucât echipele lor de Formula 1 utilizau cauciucuri Michelin.

În plus, Federaţia Franceză de Motorsport a încercat să blocheze desfăşurarea cursei, care a fost salvată doar după intervenţia directă a lui Ecclestone, care a ameninţat cu anularea cursei de Formula 1.

Printre piloţii de Formula 1 care şi-au câştigat dreptul de a concura în Proicar în sezonul inaugural s-au numărat Mario Andretti, Patrick Depailler, Emerson Fittipaldi, James Hunt, Jean-Pierre Jarier, Alan Jones, Jacques Laffite, Niki Lauda, Nelson Piquet, Didier Pironi, Clay Regazzoni şi John Watson.

Sistemul de punctare era generos: câştigătorul cursei primea 20 de puncte, iar restul 15-12-10-8-6-4-3-2-1.

Lauda a concurat în prima etapă pentru echipa de uzină, însă în celelalte şapte runde s-a alăturat echipei Project Four şi, datorită a trei victorii, a obţinut titlul de campion. Prima dintre ele, de pe circuitul de la Monaco, a fost şi cea mai spectaculoasă, întrucât a fost obţinută în dauna lui Clay Regazzoni, pe care l-a depăşit pe circuitul de la Monaco, acolo unde astfel de manevre erau considerate imposibile.

Nelson Piquet triumfă în al doilea sezon

Pentru al doilea sezon, desfăşurat în 1980, regulamentul sportiv a fost schimbat destul de radical. Sezonul de nouă curse a inclus trei runde care nu făceau parte din calendarul Formulei 1, iar la acestea au putut participa, din Formula 1, doar Alan Jones, Jacques Laffite, Nelson Piquet, Didier Pironi şi Carlos Reutemann. La celelalte curse şi-au făcut însă apariţia şi piloţi precum Mario Andretti, Derek Daly, Jean-Pierre Jarier, Riccardo Patrese sau Alain Prost.

Brazilianul Piquet a reuşit să-şi adjudece ultimele trei curse ale sezonului şi, astfel, a devenit al doilea campion al competiţiei. Performanţa sa era una majoră inclusiv din punct de vedere financiar (câştigătorul cursei era recompensat cu 3000 de dolari), în special pentru că salariul său la Brabham era mai degrabă simbolic.

Cursa de la Hockenheim a fost cea mai spectaculoasă a sezonului, în care Hans Stuck şi Didier Pironi au avut un duel memorabil. La un moment dat, Peroni chiar l-a scos de pe circuit pe Stuck pentru a-şi adjudeca victoria.

Formula 1, un proiect mai ambiţios decât Procar

Succesul Procar i-a luat prin surprindere inclusiv pe cei de la BMW, însă planurile de viitor au forţat constructorul german să renunţe la organizarea competiţiei. Decizia de a participa direct în Formula 1 în calitate de furnizor de motoare pentru Brabham şi atingerea pragului de 400 de maşini M1 pentru omologarea la Grupa 5 au fost argumentele pentru care BMW a renunţat la organizarea competiţiei Procar, cu atât mai mult cu cât germanii trebuia să se încadreze într-un anumit buget. Prin urmare, ediţia din sezonul 1981 nu a mai avut loc.

La Marele Premiu al Germaniei de la Hockenheim din 2008, BMW a organizat două curse de procar cu câteva exemplare de BMW M1 utilizate în 1979-1980, iar printre piloţii participanţi s-au numărat inclusv Niki Lauda şi Marc Surer. Lauda a triumfat în cursa de sâmbătă, iar victoria de duminică, în ultima cursă de Procar desfăşurata vreodată, i-a revenit chiar lui Jochen Neerpasch, arhitectul competiţiei.