Virajele rapide se combină cu porţiuni în care vizibilitatea este practic zero sau cu zone de denivelare accentuată, Eau Rouge fiind probabil cel mai bun exemplu în acest sens. Prin urmare, pentru piloţi, Marele Premiu al Belgiei reprezintă întotdeauna o provocare majoră, iar cursele sunt frecvent spectaculoase, în special dacă ploaia îşi face apariţia.
O astfel de cursă a fost cea din sezonul 2000, în care ploaia şi un pilot întârziat au jucat un rol esenţial în stabilirea învingătorului între Mika Hakkinen şi Michael Schumacher, cei mai buni piloţi din era respectivă.
O cursă aparent simplă cu Hakkinen în pole position
Hakkinen a dominat autoritar calificările şi a obţinut pole position-ul cu un timp de 1:50:646, cu peste şapte zecimi mai bun decât cel stabilit de principalul său urmăritor, Jarno Trulli (Jordan). Între timp, Schumacher a ocupat doar poziţia a patra pe grilă, în spatele lui Jenson Button (Williams).
În dimineaţa cursei a plouat, astfel că startul a avut loc în spatele Safety Car-ului pe un circuit aflat într-un proces de uscare. După primul tur, maşina de siguranţă a intrat la standuri, iar Hakkinen şi-a consolidat prima poziţie, în timp ce Schumacher a trecut pe poziţia a treia, în spatele lui Trulli. Pilotul echipei McLaren a fost primul care a intrat la boxe pentru pneuri slick şi a revenit tot pe prima poziţie, însă în spatele său era deja Schumacher.
Greşeală sub presiunea lui Schumi
În turul 13, Schumacher se apropiase deja la numai 4.6 secunde de Hakkinen, după ce iniţial erau despărţiţi de peste 10 secunde. A fost momentul în care finlandezul a înţeles că trebuie să mărească ritmul, element în care căruia a comis însă şi o greşeală."În turul 13, am comis o mică greşeală la Stavelot prin atingerea unei borduri, iar rezultatul a fost un dezastru. Am pierdut controlul volanului pe iarbă şi, înainte să controlez monopostul şi să revin pe circuit, Schumacher a trecut. Am fost foarte supărat pe mine însumi", îşi aminteşte Hakkinen.
Acesta a preferat să-şi păstreze calmul şi să ruleze în spatele eternului său rival de la Ferrari, care treptat şi-a mărit avansul la aproximativ 7 secunde.
Era deja turul 34, mai erau doar 10 tururi până la final, iar Hakkinen a simţit nevoia să începe să forţeze în momentul în care a observat că pneurile lui Schumacher începuseră să se degradeze. La adăpostul unui monopost McLaren competitiv, dublul campion mondial a reuşit să reducă treptat diferenţa. Partea uşoară trecuse, însă urma dificultatea de a efectua depăşirea propriu-zisă."La Spa există şase locuri în care, dacă pilotul din faţă face o mică greşeală, poţi să depăşeşti cu uşurinţă. Şase este un număr mare, dar dacă pilotul nu greşeşte deloc, depăşirile sunt foarte dificile. Din păcate, Schumacher nu a făcut nicio greşeală în aceste şase locuri", explică Hakkinen.
Strategia revenirii în frunte
Prin urmare, el a decis să schimbe strategia şi să profite de superioritatea monopostului McLaren în faimosul viraj Eau Rouge pentru a se apropia decisiv de Schumacher."Monopostul meu McLaren era foarte rapid acolo, ceea ce este foarte important datorită liniei drepte care urmează, pentru că poţi câştiga mult timp. Am compromis monopostul în alte zone, dar în acel viraj zbura", îşi aminteşte el.
Pentru a putea reduce cât mai mult diferenţa faţă de Schumacher înainte de atacul decisiv, Hakkinen a decis să abordeze virajul Eau Rouge cu acceleraţia la podea, un lucru dificil de realizat în periaoda respectivă. "A fost un risc major. Era extrem de dificil, iar penalizarea pentru o greşeală era de regulă un accident major. Mai rău, circuitul era încă umed în afara traiectoriei ideale, aşa că totul trebuia să fie perfect".
Hakkinen a reuşit însă să controleze impecabil monopostul McLaren şi s-a apropiat deciziv de Schumacher. Cu toate acestea, pilotul Scuderiei Ferrari a virat spre Hakkinen la 300 de kilometri pe oră, iar pneul dreapta spate a atins uşor partea stângă a aripii fata a monopostului McLaren. Hakkinen a fost nevoit să se retragă şi să-i permită lui Schumacher să rămână lider, însă nu a renunţat la victorie.
O depăşire magistrală
Un singur tur mai târziu, Hakkinen a repetat strategia, însă în apropierea virajului Les Combes a observat că cei doi îl ajunseseră din urmă pe Ricardo Zonta (BAR). În mod obişnuit, un pilot întârziat eliberează trasa ideală pentru a permite rivalilor să-l depăşească, însă Zonta a concurat pe mijlocul pistei. Finlandezul a decis să aştepte prima mişcare a lui Schumacher, iar acesta, în mod natural, a ales să vireze spre stânga, pe traiectoria ideală, aproape uscată. Hakkinen a ştiut imediat ce are de făcut pentru a încerca o nouă depăşire."Schumacher a decis să meargă pe exterior, mai ales că atunci când urma să ajungă în zona de frânare pista era curată. Exteriorul trasei ideale era încă umed, aşa că interiorul nu era bun. Când l-am văzut pe Schumacher că merge pe exterior, mi-a spus că voi merge cu acceleraţia la podea pe interior. Ştiam riscul. Dacă Schumacher decidea să vireze spre interior din orice motiv, ar fi fost o experienţă oribilă pentru mine. Mă bazam pe el. Mă aştept ca un pilot de cursa să aleagă o traiectorie şi s-o păstreze", spune el.
Decizia sa a fost în cele din urma una corectă. Profitând de o viteză suplimentară din partea efectului de aspiraţie generat de monopostul lui Zonta, Hakkinnen a trecut în frunte, iar Schumacher a renunţat la luptă, mai ales că între ei se afla şi Zonta. Ulterior, Schumacher a încercat să-l şicaneze pe Hakkinen prin manevre stânga-dreapta repetate, dar Hakkinen şi-a păstrat calmul în ultimele trei tururi şi a trecut primul linia de sosire.
Schumacher pierde cu demnitate
La finalul cursei, Schumacher a admis că manevra efectuată de rivalul său de la McLaren a fost una spectaculoasă la care îl însuşi nu se gândise. "A efectuat o manevră extraordinară pe interior, dar nu credeam că lângă Zonta va fi suficient spaţiu pe cealaltă parte. Dacă nu m-ar fi ajuns acolo, m-ar fi ajuns oricum câteva tururi mai târziu. Am dat tot ce am avut mai bun, dar nu a fost suficient", explica germanul la finalul cursei.
După această rundă, Hakkinen şi-a extins avansul în fruntea clasamentului general la 6 puncte, însă nu avea nicio intenţie să renunţe la cucerirea titlului. "Campionatul nu s-a terminat. Există o diferenţă de şase puncte cu patru curse înainte de final. Oamenii greşesc dacă cred că ne vom da bătuţi".
Probabil însă că nici măcar Schumacher nu anticipa seria de patru victorii consecutive care avea să-i aducă titlul mondial cu un avans de 19 puncte în faţa lui Hakkinen. Germanul obţinea astfel primul titlul pentru Ferrari, iar perioada de glorie de la Ferrari era abia la început.
Dar poate e doar o parere personala, din memoria mea mai recenta.