Poveştile Formulei 1: Rascasse 2006: Momentul Schumacher

de Daniel Popescu
Miercuri, 28.05.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Circuitul de la Monaco a găzduit în 2006 una dintre cele mai mari controverse din Formula 1 din ultimul deceniu: Michael Schumacher a blocat pista în mod deliberat pentru a-l împiedica pe Fernando Alonso să obţină pole position-ul, însă nu şi-a recunoscut niciodată greşeala.

Esential 2006 este sezonul in care Michael Schumacher a oprit deliberat monopostul in virajul Rascasse al circuitului de la Monaco
5 este locul pe care a terminat Michael Schumacher cursa de la Monaco dupa ce a plecat din pitlane
Marele Premiu al statului Monaco de la sfârşitul săptămânii trecute a generat o controversă majoră între Lewis Hamilton şi Nico Rosberg, cei doi piloţi Mercedes care luptă pentru titlul mondial.

În urma unei erori de pilotaj în ultimul său tur rapid din calificări, Nico Rosberg a fost nevoit să parcheze monopostul la porţiunea îngustă de asfalt de la ieşirea din virajul Mirabeau. Comisarii de traseu au fost nevoiţi să afişeze steagurile galbene, motiv pentru care Hamilton a fost în imposibilitatea de a efectua un ultim tur rapid prin care să obţină pole position-ul în detrimentul coechipierului său.

Britanicul l-a acuzat indirect pe Rosberg că eroarea sa a fost de fapt premeditată, element care a readus în atenţia fanilor un incident asemănător petrecut pe acelaşi circuit în 2006. La vremea respectivă, protagoniştii au fost însă Michael Schumacher, pe atunci în ultimul sezon petrecut la Ferrari, şi Fernando Alonso, pe atunci pilot al echipei Renault, ambii implicaţi însă în lupta pentru titlul mondial.

Schumacher si Alonso au fost protagonistii luptei pentru titlu in 2006

Un loc de parcare în virajul Rascasse

În ultima parte a calificărilor de la Monaco, Schumacher ocupa provizoriu primul loc, însă timpul său era cu numai 0.1 secunde mai bun decât cel al lui Alonso. Cu circa 60 de secunde înainte de expirarea timpului regulamentar, toţi cei 10 piloţi ajunşi în această fază a calificărilor erau pe circuit, cu scopul de a-şi îmbunătăţi timpii, iar pilotul Scuderiei Ferrari era primul pe traseu.

Încercarea germanului de a-şi îmbunătăţi timpul precedent începuse deja să eşueze după ce performanţa pe primul sector nu a fost la înălţimea aşteptărilor. Ajuns în apropierea virajului Rascasse, Schumacher a încetinit, însă în loc să vireze la dreapta pentru a aborda virajul a mers înainte şi a oprit monopostul cu puţin înainte de a lovi barierele de protecţie.

Întrucât monopostul se afla într-o zonă care putea genera accidente din cauza circuitului îngust, comisarii de traseu au fluturat steagurile galbene, astfel că restul piloţilor au fost în imposibilitatea de a-şi îmbunătăţi timpii. În momentul producerii accidentului lui Schumacher, Alonso stabilise deja un timp mai bun pe primul sector, însă nu a putut continua în acelaşi ritm din cauza steagurilor galbene.

Primele reacţii: negarea lui Ross Brawn şi frustrarea lui Alonso

Am blocat pneurile faţă şi am ieşit larg în viraj. Iniţial am încercat să revin, dar mişcarea a fost ezitantă şi în cele din urmă motorul a calat.

Michael Schumacher
Pilot Ferrari
Faptul că Schumacher a parcat monopostul în virajul Rascasse fără să aibă o defecţiune aparentă la monopostul Ferrari a generat imediat controverse. Primul care a luat atitudine a fost Ross Brawn, directorul tehnic al Scuderiei, care a exclus din start orice act deliberat din partea lui Schumacher.

"A pierdut controlul monopostului. A blocat frânele, a pierdut traiectoria ideală şi a ratat virajul. Trebuie să vorbim cu el să aflăm exact ce s-a întâmplat. Nu am face astfel de lucruri în mod intenţionat. Schumacher a făcut un tur foarte bun şi era pe un alt tur cu puţin combustibil, aşa că nu a fost un act deliberat", preciza britanicul.

La conferinţa de presă care a urmat după calificări, Schumacher a părut netulburat şi a explicat că incidentul s-a produs după ce a pierdut controlul volanului.

"Am blocat pneurile faţă şi am ieşit larg în viraj. Iniţial am încercat să revin, dar mişcarea a fost ezitantă şi în cele din urmă motorul a calat", spunea el.

Până în ultimul viraj am fost cu trei zecimi de secundă mai rapid decât în turul precedent, aşa că în mod sigur nu ar fi fost greu să obţin pole positionul.

Fernando Alonso
Pilot Renault
Aflat în drepta sa la conferinţa de presă, Alonso a fost vizibil afectat de incident, însă a refuzat să-l acuze în mod direct pe Schumacher.
În schimb, spaniolul nu şi-a putut ascunde frustrarea pentru ratarea pole position-ului chiar pe circuitul unde o asemenea performanţă contează cel mai mult.

"Până în ultimul viraj am fost cu trei zecimi de secundă mai rapid decât în turul precedent, aşa că în mod sigur nu ar fi fost greu să obţin pole positionul. După ce am dominat tot weekendul, să pierd turul rapid din cauza unui accident nu este un moment tocmai bun", spunea Alonso la finalul calificărilor.

Flavio Briatore, şeful său de la Renault, a fost însă mult mai tranşant decât pilotul spaniolul. Nu numai că l-a făcut "trişor" pe german, dar a fost convins că acesta nu va păţi nimic pentru atitudinea nesportivă de pe circuit.

"Este incredibil. Acesta este Monaco, aceasta este Ferrari, aşa că nu se va face nimic. Este o ruşine. Dacă era prima lui cursă putea fi catalogată drept o greşeală, dar nu a fost o greşeală şi nu este prima lui cursă. Este un septuplu campion mondial. A trişat? Da", a explicat italianul în stilul său caracteristic.

Incidentul nu a fost însă criticat doar de cei de la Renault, aflaţi în luptă directă cu Schumacher pentru titlul mondial, sau de alţi piloţi, ci şi de fostul campion mondial Keke Rosberg. Într-un interviu acordat presei internaţionale, finlandezul a afirmat că acesta a fost cel mai urât moment din istoria Formulei 1.

"Ar trebui să-şi dea demisia din Asociaţia Piloţilor şi să nu mai menţioneze niciodată cuvântul siguranţă. Dacă era un bărbat adevărat parca monopostul pe mijlocul pistei şi pleca. Am crezut că este mai bun de atât. A fost cel mai urât lucru pe care l-am văzut în Formula 1. Am crezut că s-a maturizat, dar este un trişor ieftin. Ar trebui să lase Formula 1 oamenilor sinceri", spunea el.

Schumacher a fost aspru criticat pentru incidentul de la Monaco

Comisari: "Schumacher a oprit în mod deliberat monopostul pe circuit"

Comisarii nu au altă alternativă decât să concluzioneze că pilotul a oprit în mod deliberat monopostul pe circuit.

Comunicat de presa
FIA
În cazul unor astfel de incidente, echipele rivale pot depune o plângere la comisarii de cursă, însă în acest caz nici măcar nu a mai fost nevoie. Comisarii au bănuit că ceva nu este în regulă şi, catalogând incidentul drept "ciudat", au decis să-l investigheze, astfel că au solicitat informaţii detaliate Scuderiei Ferrari. Decizia nu a fost însă una uşoară, element demonstrat inclusiv de faptul că anunţul oficial a fost făcut abia la ora 22:22, la mai mult de şapte ore după finalul calificărilor.

"După ce au comparat toate datele relevante, comisarii nu găsesc niciun motiv plauzibil pentru care pilotul a frânat într-o asemenea manieră excesivă şi neobişnuită în această parte a circuitului şi, prin urmare, nu au altă alternativă decât să concluzioneze că pilotul a oprit în mod deliberat monopostul pe circuit".

Verdictul era clar, iar Schumacher a fost retrogradat pe ultima poziţie a grilei de start.

Comunicatul care anunta descalificarea lui Schumacher

Schumacher neagă orice intenţie de producere a incidentului

Cine crede că am vrut în mod intenţionat să ruinez turul lui Alonso se înşală.

Michael Schumacher
Pilot Ferrari
Ziua de duminică a început cu acuzaţiile presei internaţionale potrivit cărora Schumacher era un "trişor", însă pilotul germanul a avut o reacţie tranşantă înainte de startul cursei.

"Cine crede că am vrut în mod intenţionat să ruinez turul lui Alonso se înşală. Iar pentru cei care cred asta le pot spune doar că îmi pare rău că s-a întâmplat. Cu siguranţă nu asta a fost intenţia, pentru că nici măcar nu ştiam unde este Alonso. Nu am fost în contact radio şi nu eram la curent cu piloţii care concurează", spunea germanul.

Pilotul Scuderiei Ferrari nu s-a oprit însă aici şi a declarat că nimeni nu are dreptul să judece modul în care pilotează, oricât de ciudat a părut incidentul din exterior.

"Fără să fie cunoscută situaţia în care eram şi ceea ce am simţit, nimeni nu este în măsură să judece din exterior ce s-a întâmplat.

Trebuie să admit că unele lucruri au fost un pic curioase din exterior, dar au existat motive pentru asta şi nu vreau să intru în detalii. Nu este treaba nimănui", a mai precizat el.

Schumacher avea însă să facă una dintre cele mai bune curse ale sale: plecat din pitlane pentru a evita producerea unui accident la start, germanul a progresat treptat în pluton şi, la capătul unei strategii inspirate pentru schimbarea pneurilor, a reuşit să termine cursa pe locul cinci.

Schumacher a negat in permanenta producerea deliberata a accidentului

Patru ani mai târziu

În ciuda performanţei sale, nimeni nu a uitat incidentul provocat în mod deliberat de Schumacher, nici măcar atunci când Alonso a câştigat al doilea titlu mondial consecutiv pentru Renault. Povestea a fost aşezată într-un dintre sertarele Formulei 1, mai ales că germanul s-a retras din activitate la sfârşitul acelui sezon.

 Poveştile Formulei 1: Retragerea lui Schumacher din Formula 1

Bănuiesc că nu am niciun regret, dar nu se schimbă nimic dacă ne întoarcem în trecut, pentru că acum suntem în 2010. O parte din presă este de vină.

Michael Schumacher
In 2010
Totuşi, povestea a reapărut din nou în 2010, atunci când Schumacher s-a prezentat la Monaco în calitate de pilot al echipei Mercedes, la revenirea în Formula 1 după o absenţă de patru sezoane. În cadrul unei conferinţe de presă organizate de Mercedes, David Croft, unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti de la BBC, a încercat să afle opinia pilotului despre incident la patru ani distanţă. În mod surprinzător, septuplul campion mondial a dat vina pe presă pentru mediatizarea excesivă a incidentului de la Rascasse.

"Bănuiesc că nu am niciun regret, dar nu se schimbă nimic dacă ne întoarcem în trecut, pentru că acum suntem în 2010. O parte din presă este de vină. Haideţi să privim inaintre, nu înapoi", a precizat el.

Intrigat de răspunsul său, jurnalistul de la BBC l-a întrebat de ce este atât de greu să-şi ceară scuze pentru producerea deliberată a incidentului. "Poţi să încerci orice, dar nu mai vorbim despre 2006. S-au spus destule şi nu simt nevoia să intru în detalii", a fost replica sa.

Chiar si patru ani mai tarziu, Schumacher a refuzat sa-si recunoasca greseala

Şi astfel, Rascasse 2006 a rămas în istorie dreptul unui dintre "Momentele Schumacher". Era, de fapt, doar unul dintre incidentele care aveau să marcheze o carieră impresionantă pentru cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1.

Rascasse 2006 s-a adăugat practic pe o listă celebră care mai include Adelaide 1994, când germanul a intrat în Damon Hill şi a devenit campion, Jerez 1997, când o manevră similară împotriva lui Jacques Villeneuve nu a avut efectul scontat, sau Silverstone 2004, când Schumacher a provocat în mod deliberat un accident în prima parte a calificărilor pentru a fi ultimul în clasament şi a pleca astfel primul în a doua sesiune cu scopul de a evita ploaia din ultimele minute.

Aceste incidente au definit practic cariera unui septuplu campion mondial care a debutat în Formula 1 printr-o combinaţie de talent, noroc şi bani.

 Poveştile Formulei 1: Debutul lui Michael Schumacher în Formula 1

Comentarii (37)

  • fost geniu ca pilot , 0 barat ca si character ,ca si boul ala de Rosb ,dar tota lumea are ce are cu Alonso
    51 36
  • oare ce are lumea cu Alonso? E un sfant, nicioadata nu-i trece prin minte macar ca el si echipa lui sa triseze in vreun fel. De produs accidente nici nu poate fi vorba ...

    Maah, cu Rosberg, Schumacher exista un risc minim de a se produce un accident daca ala de venea din spate era chior si ciung. Dar sa pui la cale chiar accidentul, doar Briatore Alonso si Piquet au avut nesimtirea pana acum. Pentru asa ceva astia trei trebuiau zburati din motorsport pe viata
    44 19
  • pai acum taticul lui Rosberg nu mai face gat ca progenitura sa a facut acelasi big shit ca si shumi?
    45 9
  • Hakkinen
    Mda, Schumacher a facut multe murdarii pe circuit, lipsa totala de fair play atat fata de Hakkinen, Villeneuve, Couldard, apoi Alonso. Dar cineva sus nu doarme.
    47 27
  • Vischi
    Caracter de doi bani la Schumacher. Voia sa castige cu orice pret, chiar trisand. Scoala Briatore-Todt. Daca nu se poate cu FIA atunci blocam sau intram in adversari. Cat de bine am ras cand a intrat in Villeneuve dar tot el a abandonat! Cea mai comica faza din F1 ever!!
    42 13
  • bernie
    schumy si falcosul sunt facuti din acelasi aluat.caractere infecte.Iar vitelul nu este departe de ei.Ce ar trebui sa inteleaga falcosul vitelul si cei care procedeaza asa??? Faptul ca exista o justitie divina.Cand incerci sa furi si sa incalci meritele altora ti se pot intoarce impotriva.Nu ma bucur de raul lui schumy (sa-i dea dumnezeu sanatate) dar prea multe prostii a facut si el.Cel putin la Senna si Prost s-au compensat dar Senna a sfarsit si mai rau.Morala:Nu incerca sa faci rau altuia ca ti se poate intoarce impotriva.
    30 16
  • Nivelul de penibil al posturilor de pe-aici, mai ales cele se bucura de ce-a patit msc recent si atribuie asta unei divinitati care se uita la F1 si se enerveaza ca unul triseaza, este absolut fabulos. Sunteti peste masura de ridicoli.
    27 27
  • in general masele sunt manipulate cu frica de divinitati. Dar sunt si indivizi precum Radu care sunt convinsi ca asa ceva nu exista. Astfel de indivizi devin un pericol real pentru ceilalti, ei sunt cei care pun la cale relele de pe lume.
    5 15
  • Pilot talentat dar om lipsit de caracter!
    12 7
  • dumi_p
    Raspuns pentru '.' : pentru mine, cel mai urat capitol din formula 1 este:
    Singapore 2008: Piquet face accident premeditat, iese safety car-ul, Alonso face pit-stop imediat, iese lider, castiga cursa.

    Persoane implicate: managementul senior in Renault (inclusiv Briattore), Piquet, Alonso (singurul vinovat ramas inca nedovedit).

    Toate celelalte evenimente sunt mai mult sau mai putin reactii premeditate sau nu ale unor indivizi aflati in diverse stari de spirit. In schimb fapta asta de la Singapore, in care si Alonso a fost implicat este degradanta pt F1.

    '.': sper ca intelegi ce au unii cu Alonso...
    17 8
  • crimele impotriva umanitatii au fost puse la cale in numele divinitatii...orice nume ar fi purtat ea.
    8 4
  • ... prima parte a postului meu precedent e ironica; e replica la postul de dinaintea lui

    De avut cu Alonso au mai multe, cum ar fi politica paguboasa de la Ferrari in care el e actor principal
    7 2
  • tu vezi doar aparenta si oricum nu ai inteles nimic din ce am zis. Tu vorbesti chiar de manipularea aia de care ziceam. Indivizi rai corupti si atei convingeau masele sa lupte in realitate pentru a-i pastra pe ei la putere, in aparenta pentru divinitate
    4 3
  • Ce nu pricepi tu este ca una e s-o faci tu cu manuta ta, adica sa intri in adversari si alta e s-o faca altul. Alonso a beneficiat la Singapore de accidentul voluntar al lui Piquet, dar n-a fost ideea lui si nici nu a implementat-o el. Asa cum a facut-o desigur Schumacher. Una e sa fii criminal si alta e sa favorizezi infractorul. Daca te duci mintea sa pricepi aluzia. Alonso o singura data l-a blocat pe Hamilton la Budapesta.
    4 8
  • Pe Alonso nu l-a durut gura sa vorbeasca despre spionajul McLaren. Dar a acoperit cat a putut evenimentul Singapore 2008. Daca nu vorbea Piquet noi nu stiam nimic. Oare cine mai trebuie sa vorbeasca sa aflam si mai multe? Massa? Alonso e omul dispus la orice, Singapore nu e prima si nici ultima data cand calca stramb, e periculos. E facut din acelasi material ca Briatore, Piquet putea sa moara acolo dar lui Alonso tot ce ii trebuia era sa castige cursa. Chiar daca prin absurd nu a stiut nimic in timpul cursei, a acoperit infractorul si a fost de acord cu aceasta abordare
    10 5
  • bernie
    @radu si@@pif...Mai baieti voi ori sunteti rau intentionati ori aveti oarece probleme la mansarda si va ploua in gat.Nimeni nu a spus ca se bucura de raul lui schumy.Ideea era ca uneori in viata se intampla unele lucruri independente de vointa si discernamantul nostru care vin in compensarea unor experiente de viata pe care le-am trait fiecare dintre noi .Nimeni de aici nu s-a declarat vreun habotnic convins daca puteti intelege asta.Concluzia ar fi ca fiecare individ suporta consecintele propriilor fapte iar daca voi nu intelegeti asta este problema voastra.In ceea ce priveste crimele inpotriva umanitatii invocata in numele diverselor religii sa stiti ca in marea lor majoritate au fost facute de atei bolnavi si insetati de putere si glorie.Mai puneti si voi mainile pe cartile alea de istorie mai baieti si mai faceti si coi niste cornete!!!
    6 4
  • Cine stie cate victorii si titluri o fi castigat Schumacher trisand!! Numai faza cu Barichello si spune tot. Cand a intrat in Villenuve ca sa-l scoata de pe pista putea sa iasa urat, dar caracterul infect si-a spus cuvantul. La revenirea in F1 toata performanta lui s-a rezumat in a scoate pilotii de pe circuit, de data asta din cauza reflexelor obosite. A beneficiat direct de moartea lui Senna in 1994 ca sa incununeze campion. Halal sa-i fie!
    10 9
  • @Senna Nu observi ironia in a-l critica pe schumacher pentru ca a acrosat alt pilot pentru a castiga si sa il critici folosind numele "Senna"? :) Sau cand Senna facea fix acelasi lucru, fara absolut nici cea mai mica diferenta, era ok? Dar cand a facut-o schumacher a fost vai-vai? Nu zice nimeni ca a fost ok ce-a facut, dar hai sa nu fim ipocriti si sa tratam pe toata lumea la fel. Daca schumacher a avut conform voua "un caracter infect", exact acelasi caracter infect l-a avut si Senna.
    13 3
  • @bernie Inainte sa zici ca nimeni de-aici nu s-a bucurat mai citeste o data toate postarile dinaintea postului meu. Cat despre crimele impotriva umanitatii facute de "atei bolnavi si insetati de putere", ce pot sa zic... poti detalia? :) Singurele mari miscari conduse de atei au fost sub Mao si sub Stalin. Primul era un sociopat iar ateismul lui nu a avut nicio legatura cu ceea ce a facut, nu aia era motivatia lui, ci setea de putere. Iar Stalin ura religia pentru ca vroia ca el sa fie cel venerat, alt bolnav de putere. Niciunul dintre ei nu a facut ceea ce a facut din cauza ca nu credea in dzeu. Exemple de razboaie purtate insa in numele religiei contra altor religii si care s-au soldat cu moartea a milioane de oameni sunt garla. Bottom-line, ideea e simpla. Exista oameni rai care fac lucruri rele si oameni buni care fac lucruri bune. Exista atei si buni si rai asa cum exista si credinciosi si buni si rai. Problema este ca foarte des religia este in spatele oamenilor buni care savarsesc fapte rele.

    P.S. Sunt curios daca reusesti sa raspunzi civilizat, fara jigniri.
    4 4
  • bogdan
    Domnilor, cum puteti sa comentati asemenea cariera, asemenea vointa si curaj, voi care n aveti tupeu sa va semnati cu numele reale. Aruncati cu noroi in campioni ca Shumacher, Vettel, Alonso, Kimi, Hamilton sau Button chiar si in Senna ca si cum ar fi prosti de la voi din sat. Amintiti va mai bine cum piloti astia cu tot ce au facut ei ne au colorat viata de ani de zile si ne o coloreaza inca. Nu v a mai lasati prostiti asa usor ce orice articol subiectiv scris de vreun fraier care i a bani din asta. Fiti destepti si bucurati va de formula 1 asa cum e ea, sau daca nu va mai place, uitati va la politica
    12 2
  • @bogdan La noi aruncatul cu noroi e sport national, aia e. Ma uitam si cand s-a anuntat accidentul lui MSC in decembrie... pe toate site-urile din afara TOATE comentariile nu erau decat de genul "ce nasol, sper sa-si revina, saraca lui familie etc". E, in romanica pe automarket nu tata, jumate din postari erau ca l-a pedepsit dzeu ca l-a lovit pe villeneuve, ca asa-i trebuie ca ce l-a mancat in cur sa mearga la ski si tot asa. Astia suntem :)
    7 7
  • pot detalia. Nu exista oameni buni care savarsesc fapte rele.... Toti cei care fac fapte rele, indiferent in numele cui, nu sunt oameni buni si credinciosi, sunt niste impostori mai mult sau mai putin constienti de asta. Nu religia si nu credinta a facut rele ci oamenii; oameni care s-au dat ca fiind cu Dumnezeu, Budha samd dar au facut fix ce au vrut sa faca. Asta e de fapt ideea simpla!!! Dar prea multi oameni rai de fapt care se cred buni cauta justificari care mai de care mai hilare ca a fost necesar sa faca rau sau ca raul facut nu e de fapt rau. Nu stiu cine te-a invatat pe tine Radule, dar nu te-a invatat bine. Uite ca si tie iti place sa te amagesti cu asta

    "oamenilor buni care savarsesc fapte rele"

    Nu exista asa ceva
    5 4
  • Pif, radu gasiti bai nene un forum la speranta sau trinitas, ca nu i de voi aici. Noi suntem fraieri cu mecanica nu filozofi ca voi.
    7 1
  • @pif Pai hai sa luam un exemplu: cum ii definesti spre exemplu pe islamistii extremisti care intra cu o bomba in public si o detoneaza? Si toate astea, pentru ca au fost crescuti si invatati ca asta este vointa lui Allah si ca a muri martir este cel mai maret lucru pe care-l pot realiza in viata? Crezi ca toti, 100%, sunt oameni rai pana-n maduva oaselor? Crezi ca toti ar fi urmat aceeasi cale daca s-ar fi nascut intr-o lume fara religie? Chiar crezi ca faptul ca au fost spalati pe creier inca de cand rosteau primele cuvinte nu are nicio legatura?

    Dar ca sa continuam cu faptele bune la care ne ajuta religia: ce zici de cruciade? de inchizitie? 9/11? casatoriile aranjate cu minori? oprimarea femeilor si a gay-ilor? legea sharia? femeile omorate cu pietre in secolul 21 pentru ca refuza sa se casatoreasca cu cine li se ordona? violurile de onoare? sacrificiile umane? arderea "vrajitoarelor" de vii? aprobarea si mentinerea sclaviei? faptul ca papa s-a dus in africa unde sida reprezinta una din cauzele principale de moarte si le-a spus ca daca folosesc prezervative ajung in iad? blocarea cercetarii pentru celule stem? Mai continui?
    3 5
  • @jean Gata jane, am fugit. Ne scuzi.
    3 2
  • Va multumesc si va raman profund recunoscator.
    3 1
  • Tu Radule esti serios? Adica chiar nu pricepi sau doar te prefaci?

    "...sunt oameni rai pana-n maduva oaselor? Crezi ca toti ar fi urmat aceeasi cale daca s-ar fi nascut intr-o lume fara religie?"

    Da. Sunt oameni rai. Au totusi judecata. Nu poti sa nu-ti dai seama ca daca pui o bomba cineva sufera ... sufera rau. Dincolo de toate indoctrinarile, te lasa inima sa faci asta? Gasesti motive ca ... asa a trebuit, ca nu depinde de tine? Daca da - esti un om rau. O lume fara religie nu-ti garanteaza tie ca urmeaza aia alte cai. Cert este ca un om bun nu poate face rau, daca ei deja au facut sunt oameni rai indiferent de ipoteze cu ce ar fi facut daca ...

    Inchizitia & co. Iti spun ultima oara ca tu confunzi lucrurile. Inchizitia era o organizatie facuta din oameni care au intrat acolo si au facut lucrurile alea. Nu credinta este vinovata desi tie asa iti pare pentru ca nu vrei sa intelegi. Oamenii rai au inteles cum/ce au dorit din religie si au aplicat lucruri rele daca inima haina i-a lasat. Oamenii rai se infiltreaza oriunde si creaza legi, reguli care cica ... vin de la Dumnezeu si ce fac ei se numeste religie. Si uite asa apare Radu Gigel care nu se prinde si socoteste el ca credinta e rea. Dumnezeu vrea sa vada mila, si daca ai asa ceva nu faci rau indiferent in ce carte de religie scrie. Inseamna ca iti tradezi religia? Nu, inseamna doar ca nu esti unul din acei oameni rai infiltrati in ea. Tampeniile alea de le-ai enumerat nu vin de la Dumnezeu, sunt doar scrise de niste bosorogi suparati pe viata lor si vor ca toata lumea sa o coteasca si sa se formeze dupa mintea lor tampita. Nu ai nevoie sa cunosti din scoarta in scoarta istoria religiei. Ai mila, nu face rau, nu pentru ca asa trebuie ci pentru ca asa simti .... asta inseamna mila. Si chiar daca Dumnezeu nu exista, tu esti un om bun .... daca nu faci rau
    3 3
  • daca vor niste complexati sa arunce cu noroi in Schumacher,problema lor,numai ca faptele spun cu totul altceva:schumacher a primit o sanctiune dura si-a ispasit-o,Alonso s-a ridicat,Schumacher ,l-a ajuns apoi l-a depasit in clasament si daca nu era pana la motor in penultima etapa altfel se scria istoria,si asta nu e speculatie,asa au stat lucrurile,indiferent de etica sau moralitate
    5 6
  • Schumi daca nu facea acea greseala si ar fi terminat al 2 lea la monaco in acel an ceea ce clar ca s-ar fi intamplat ganditi-va ce frumos iesea iarasi campion in fata lui Alonsito si atunci acest individ ar fi plecat din formula 1 cu un singur titlu mondial
    3 1
  • Alonso si Schumacher se aseamana din multe puncte de vedere. Ori veniti de la nebuni ori va uitati la volei feminin. Ambii vor sa castige cu orice pret. Vettel la fel. Nu au scrupule. Poate ca e o calitate a campionilor, poate ca e un defect, insa exista o lege a compensatiei pentru orice. Vettel a castigat 4 titluri cu mult noroc, iar acum are ghinion. Alonso a avut si el ceva noroc cu alea 2 titluri, iar in 2010 si 2012 a avut o gramada de ghinion. A avut si ghinionul sa ramana la Ferrari, ar fi putut pleca la Red Bull sau chiar la Mercedes. Schumacher si-a scos de multe ori adversarii din cursa si la randul sau a fost scos cand ii era lumea mai draga. Viata personala a acestora n-are nici o treaba. Toate datoriile astea se platesc in competitie, nu in afara ei.

    Norocul si ghinionul fac parte din competitie. Alonso si Schumacher au avut taria sa si-l faca cu mana lor, atat norocul, cat si ghinionul. Oricine in locul lor ar fi facut la fel. Daca vreti sa fiti ingerasi, duceti-va la biserica si rugati-va. In societate trebuie sa te lupti daca vrei sa castigi ceva si trebuie s-o faci cu orice pret. Pomanagii poate ca primesc si ei ceva, dar istoria ii uita repede.
    3 8
  • Din start, ca sa evit orice polimica si interpretari afirm ca da, am fost si voi fi fan Michael Scumacher si Ferrari si pentru asta nu mi-e rusine.
    Vedeti voi dragi 'specialisti" care va dati cu parerea aici pe acest forum ( si pacat ca nu exista si un chat box sa discutam "online") trebuie sa intelegeti un lucru elementar daca va intereseaza formula 1, anume ca in acest sport exista genii, piloti de monoposturi si participanti la curse.
    In prima catogorie sunt: Giuseppe Farina, Juan Manuel Fangio, Jack Brabham, Jim Clark, Graham Hill, Emerson Fittipaldi , Jackie Stewart, Niki Lauda, Nelson Piquet, Ayrton Senna si Michael Schumacher.
    In concluzie nu as risca sa-i caracterizez cu atat mai mult cu cat poate ca multi dintre utilizatorii acestui site nu au condus nici macar o Dacie 1300.
    4 3
  • *polemica
    1 1
  • @ferr1
    Corect man, uite o opinie celebrala.
    0 1
  • (io sunt Sumi. Sunt si ferr1)

    @Sumi, bravo man, incredibil de cerebrala si opinia ta. Tine-o tot asa, ne mandrim cu tine!
    1 1
  • da, Schumacher e primul care regreta greseala asta de la Monaco. Poate chiar castiga cursa nu doar locul 2. Dar si 7 sunt destule
    2 0
  • @Hakkinen,l-ai uitat pe Hill in '94.
    2 0
  • mergi la manastire, dute-n creierul muntilor...

    si schimba-ti nick-name-ul...iti bati joc de un personaj ce n-a avut nici o legatura cu elucrubatiile tale
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru