Poveştile Formulei 1: Nurburgring 1957 - Cea mai spectaculoasă victorie a lui Fangio

"Întotdeauna există teamă la Nurburgring. Dar teama nu este un lucru prostesc. Victoria nu este o chestiune de curaj, ci o încredere în tine însuţi şi în monopost" - Juan Manuel Fangio, cvintuplu campion mondial.

Cu 58 de ani din urmă, Marele Premiu al Germaniei se desfăşura pe varianta clasică a circuitului de la Nurburgring, cu o lungime de 20.8 km, 172 de viraje şi o diferenţă de nivel de 300 de metri. Întrucât era amplasat într-o vastă pădure, iar cele mai multe viraje erau "oarbe", circuitul a primit porecla de "Iadul Verde" din partea lui Jackie Stewart. Aici, în 4 august 1957, Juan Manuel Fangio avea să obţină cea mai spectaculoasă victorie din cariera sa.

Marele Premiu al Germaniei era a şasea etapă a unui sezon alcătuit din opt curse în care cei mai mulţi piloţi absentaseră de la etapa programată pe ovalul de la Indianapolis.

În plus, în clasament contau doar cele mai bune cinci rezultate de pe parcursul sezonului, iar Juan Manuel Fangio obţinuse deja trei victorii pe circuitele de la Bueno Aires (Argentina), Monaco şi Rouen-Les-Essarts (Franţa). Practic, o nouă victorie la Nurburgring ar fi echivalat cu obţinerea celui de-al cincilea titlu mondial.

▶ Poveştile Formulei 1: Rouen-Les-Essarts, circuitul pierdut al Franţei

Un start ratat

Aflat la volanul unui Maserati F250, considerat de britanici drept cea mai reprezentativă maşină de curse din istorie, Fangio a obţinut pole position-ul cu un timp de 9:25.6, cu 16 secunde mai bun decât pole position-ul din urmă cu un an stabilit tot de el. Strategia sa pentru cursă viza utilizarea unei cantităţi mai reduse de combustibil şi efectuarea unei intrări la boxe pe parcursul celor 22 de tururi.

Rivalii de la Ferrari, reprezentaţi de Mike Hawthorn (locul 2 pe grila) şi Peter Collins (locul 4) au adoptat însă o strategie complet diferită: rezervoarele monoposturilor erau pline pentru a parcurge întreaga distanţă a cursei. Cu alte cuvinte, Fangio şi-a făcut un calcul simplu: în prima parte a cursei trebuia să se distanţeze suficient de mult de piloţii Ferrari pentru a avea timp să revină pe prima poziţie după intrarea la boxe pentru realimentare.

Calculele nu au fost însă potrivite, întrucât Hawthorn şi Collins au reuşit să treacă pe primele două poziţii, element care nu l-a dezarmat însă pe argentinian, care ulterior avea să-şi amintească: "I-am lăsat să facă asta şi de fapt am fost surprins că ei continuau să se depăşească unul pe celălalt în loc să lucreze împreună ca o echipă.

În loc să se gândească cum să rămână în frunte împreună, se luptau pentru prima poziţie".

O oprire agonizantă la boxe

O astfel de strategie, care mulţi ani mai târziu avea să devină de neconceput pentru Scuderia, i-a permis lui Fangio să-şi studieze rivalii înainte de a reveni pe prima poziţie în al treilea tur. Ulterior, el a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul şi şi-a construit un avans de 28 de secunde până în turul 11, înainte de a intra la boxe.

Schimbarea pneurilor a durat însă semnificativ mai mult decât în mod obişnuit, din cauza unor piuliţe care au căzut sub monopost. În total, Fangio a petrecut la standuri nu mai puţin de 1 minut şi 10 secunde, singura sa consolare fiind posibilitatea de a bea o limonadă în timp ce discuta cu mecanicul şef Guerino Bertocchi şi managerul Nello Ugolini. În momentul în care a revenit pe circuit, Fangio coborâse pe locul trei la 48 de secunde în spatele rivalilor de la Ferrari, cu numai 10 tururi înainte de final.

Pilotaj peste limite

Fangio a realizat că, dacă ar fi concurat la fel ca în prima parte a cursei, nu avea suficient timp pentru a-i ajunge din urmă pe Hawthorn şi Collins. Însă ce putea face în acest context? "Nu era foarte confortabil, pentru că simţeam o lipsă de aderenţă, dar până la urmă trebuia să câştig. Am început să folosesc trepte de viteze mai înalte", avea să dezvăluie el după cursă.

A rezultat una dintre cele mai spectaculoase performanţe, cu un pilotaj la limită, cu riscuri pe care, în zilele noastre, puţini piloţi ar accepta să şi le asume, în special în contextul clasamentului general din acel moment. Cu un astfel de pilotaj, Fangio a recuperat 11 secunde în faţa liderului Hawthorn într-un singur tur şi a stabilit cel mai bun timp al cursei, cu 8.2 secunde mai bun decât cel din calificări.

În turul 20, Hawthorn era lider cu un avans de două secunde în faţa lui Collins, în timp ce Fangio era la numai trei secunde în spate. A încercat să-l depăşească pe Collins, însă a abordat greşit virajul, iar britanicul şi-a recapăt pentru scurt timp locul doi. La următoarea oportunitate, argentinianul a trecut fără emoţii şi şi-a concentrat întreaga atenţie pe Hawthorn.

"Am început să-i fac umbră şi să mă gândesc câte şanse de depăşi mai am când a apărut oportunitatea.

După o serie de viraje a urmat o scurtă linie dreaptă care se termină cu un viraj de stânga de 90 de grade, urmat de un viraj similar de dreapta. Pe linia dreaptă, Hawthorn a tras dreapta pentru un unghi cât mai bun, iar şansa mea a fost să-l atac pe interior", îmi aminteşte el.

După ce a preluat conducerea cursei, Fangio a avut de îndeplinit o simplă formalitate pentru a rămâne în frunte şi a trecut primul linia de sosire cu un avans de 3.6 secunde.

Retrăirea cursei

Prin acest succes, argentinianul a devenit cvintuplu campion mondial după trofeele anterioare cucerite în 1951, 1954, 1955 şi 1956, însă efortul depus în cursa de la Nurburgring avea să-l urmărească constant în următoarele două nopţi.

"În acea zi am făcut atât de multe eforturi încât nu am putut dormi timp de două nopţi. Eram într-o asemenea stare încât, de fiecare dată când închideam ochii, era de parcă mă aflam din nou în cursă cu acele tururi pe acele viraje pe care nu am avut niciodată curajul să forţez limitele atât de mult. Timp de două zile am experimentat acţiunea întârziată a ceea ce am făcut, un sentiment pe care nu l-am mai avut după nicio altă cursă şi care mă urmăreşte şi acum, când mă gândesc la acea zi. Nu am pilotat niciodată că atunci şi am ştiut că nu voi mai fi niciodată atât de rapid".

Vorbele lui Fangio de după acea cursă memorabilă de la Nurburgring aveau să se transforme în realitate, întrucât a ocupat locul doi în ultimele două curse ale sezonului de la Pescara şi Monza. Chiar dacă ulterior a mai luat startul doar în două curse din sezonul 1958, în care a ocupat de fiecare dată locul 4, Fangio avea să mai scrie o pagină de istorie la Marele Premiu al Cubei, în care a fost răpit ca parte a confruntărilor dintre două grupări politice rivale. 

▶ Poveştile motorsportului: Răpirea lui Juan Manuel Fangio la Marele Premiu al Cubei din 1958