Poveştile Formulei 1: Istoria zbuciumată a Marelui Premiu al Elveţiei

Bremgarten este o localitate cu mai puţin de 8.000 de locuri. Cam cât o comună obişnuită din România, doar că este localizată în apropierea oraşului Berna din Elveţia.

Aici, în 1931, a fost construit circuitul care poartă numele localităţii. Bremgarten nu a fost însă nici măcar un circuit obişnuit, ci unul cu o configuraţie atipică: cu o lungime de 7.27 kilometri, pista traversa păduri şi drumuri de ţară şi, în mod surprinzător, nu avea practic nicio linie dreaptă, ci doar viraje de mare viteză într-o configuraţie oarecum circulară.

Condiţiile slabe de iluminare din păduri au făcut ca Bremgarten să devină în timp şi un circuit periculos, în special pe ploaie. Iar acest lucru avea să se vadă încă de la primele curse desfăşurate aici.

1934-1939: un accident oribil şi dominaţia Mercedes

Primul Mare Premiu al Elveţiei a avut loc în 1934 şi a fost marcat de un accident macabru suferit de pilotul britanic Hugh Hamilton. În ultimul tur al cursei, cu numai 1500 de metri înainte de trecerea liniei de sosire, Hamilton a avut o pană la pneul stânga-faţă al monopostului Maserati 8CM într-un moment în care concura cu 150 km/h. În ciuda încercărilor sale de a corecta traiectoria, Hamilton s-a izbit violent de un copac a suferit răni la cap şi piept în urma cărora a încetat din viaţă pe loc.

Cu toate acestea, în următorii cinci ani, Marele Premiu al Elveţiei a făcut parte din calendarul Campionatului European. Rudolf Caracciola a obţinut trei victorii pentru Mercedes, iar constructorul german a mai câştigat o dată prin Hermann Lang, chiar înainte de Al Doilea Război Mondial. Auto Union şi-a trecut în cont o singură victorie prin Bernd Rosemeyer.

1947-1949: accidentul fatal al lui Achille Varzi

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, circuitul de la Bremgarten a revenit în centrul atenţiei prin găzduirea Marelui Premiu al Europei.

Alfa Romeo şi-a adjudecat victoria la ediţia din 1947 prin Jean-Pierre Wimille, însă un an mai târziu a fost consemnat un nou accident tragic.

În antrenamentele premergătoare cursei, Achille Varzi, unul dintre cei mai buni piloţi de dinainte de război, a încetat din viaţă după ce monopostul său Alfa Romeo 158 a alunecat pe circuitul umed şi s-a răsturnat. Practic, pilotul italian a fost strivit de propriul său monopost, iar una dintre cauze a fost că nu purta cască de protecţie.

În cursă, pilotul elveţian Christian Kautz a încetat de asemenea din viaţă în urma unui accident cu Maserati, iar Maurice Trintignant a fost la un pas de un deznodământ similar după ce a fost catapultat din monopost şi a rămas inconştient. Alţi trei piloţi au suferit accidente în încercarea de a evita monopostul lui Trintignant.

1950-1954: Final de cariera pentru Rudolf Caracciola

Elveţia a fost inclusă în clubul select al ţărilor care au găzduit curse de Formula 1 încă de la înfiinţarea competiţiei în 1950. De data aceasta, pe parcursul celor 5 sezoane nu a mai avut loc niciun accident fatal, însă unul dintre marii piloţi ai vremii a fost nevoit să-şi înceteze cariera.

La ediţia din 1952, Rudolf Caracciola, cel care anterior obţinuse 3 victorii în Marele Premiu al Elveţiei, a participat la o cursă suport într-o maşină sport. Italianul a suferit un accident în cadrul căruia a lovit un copac şi şi-a rupt un picior, fiind astfel nevoit să pună capăt carierei de pilot.

În acelaşi an, Piero Taruffi a obţinut unica sa victorie în Formula 1, iar Marele Premiu al Elveţiei a fost singura etapă din calendar care nu a fost câştigată de Alberto Ascari. Anterior, cursa inaugurală din 1950 fusese câştigată de viitorul campion Nino Farina (Alfa Romeo), iar ediţia din 1951 i-a revenit lui Juan Manuel Fangio (Alfa Romeo).

Ascari şi-a luat însă revanşa un singur an mai târziu, când a câştigat cursa din sezonul 1953 în drumul spre adjudecarea celui de-al doilea titlu mondial, nu înainte de a-şi depăşi succesiv pe Fangio, Farina şi Mike Hawthorn în urma unor probleme la motor.

Cursa din 1954 i-a revenit lui Fangio, care a concurat pe prima poziţie din primul până în ultimul tur pe o vreme ploioasă.

1955: Anularea Marelui Premiu al Elveţiei

Devenit deja tradiţional, Marele Premiu al Elveţiei a continuat în ciuda accidentelor fatale suferite de Hugh Hamilton sau Achille Varzi, însă lucrurile s-au schimbat radical după evenimentele de la Cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1955, desfăşurată la peste 800 de kilometri distanţă de circuitul de la Bremgarten.

Ca urmare a accidentului care s-a soldat cu peste 80 de morţi, autorităţile elveţiene au considerat că sporturile cu motor pe circuite sunt nesigure şi le-au interzis. Implicit, cursa de la Bremgarten din 1955 a fost anulată, iar circuitul a fost ulterior abandonat.

În mod ironic, Marele Premiu al Elveţiei a mai figurat de două ori în calendarul Formulei 1, în 1975 şi 1982. Cele două curse au avut însă loc pe circuitul de la Dijon din Franţa şi au purtat acest nume doar datorită faptului că Franţa avea două curse în calendarul competiţional.

Legislaţia cu privire la interzicerea sporturilor cu motor a fost relaxată abia în luna martie a acestui an, iar acest lucru a deschis calea spre organizarea unei curse de Formula E în Elveţia, la Lugano. Autorităţile Lugano au ajuns deja la un acord cu Formula E, însă au nevoie de fonduri pentru a putea găzdui cursele.