Poveştile Formulei 1: Dallas 1984: Canicula dăunează grav competiţiei

Suntem în 1984. McLaren este în plină dominaţie în Formula 1, cu cinci victorii obţinute în primele şase curse prin intermediul lui Alain Prost şi Niki Lauda, în timp ce Brabham reuşeşte să aducă o iluzie de rivalitate prin victoriile lui Nelson Piquet din Canada şi de la Detroit.

Aceasta este, pe scurt, situaţia din Campionatul Mondial înaintea Marelui Premiu de la Dallas. După o absenţă de şapte ani de pe continentul nord-american, Formula 1 propune, pe lângă etapele de pe circuitele Gilles Villeneuve şi Detroit, o cursă complet nouă pe un circuit integral stradal la Dallas, unul dintre cele mai importante oraşe din statul american Texas şi care a devenit celebru pentru serialul cu acelaşi nume.

Un circuit de 90 de grade

Amplasat pe străzile Dallasului, circuitul este unul atipic pentru Formula 1, chiar dacă împrumută parţial standardele de la Monaco: include numeroase viraje de 90 de grade, doar două acuri de păr şi este înconjurat de ziduri de ciment care pedepsesc aspru orice fel de greşeala a piloţilor.

În mod normal, astfel de perspective sunt suficiente pentru a asigura o cursă cel puţin interesantă, însă Dallas nu se putea mulţumi cu atât. În ciuda climei din regiune, cu veri caniculare, cursa este programată în 8 iulie pentru a se "mula" pe programul curselor din Canada şi de la Detroit. În fond, merită să faci un sacrificiu şi să suporţi temperaturile ridicate cu scopul de a reduce costurile şi durerile de cap cu logistică, nu-i aşa? Ei bine, aşa cum se va demonstra, planurile de acasă nu se potrivesc niciodată cu cele din târg...

Primele probleme: asfaltul nu rezistă

Conform regulamentului de la vremea respectivă, pentru a putea pătrunde în calendarul Formulei 1, un circuit trebuia să organizeze un eveniment de mai mică anvergură cu un an înainte. În cazul celor din Dallas, cei din Formula 1 aleg un compromis tentant de dragul petrodolarilor, iar lipsa de experienţă a organizatorilor devine evidentă încă de la primele sesiuni de antrenamente.

Temperaturile de circa 40 de grade combinate cu puterea monopsturilor de Formula 1 fac ca asfaltul circuitului stradal să cedeze. "Nu sunt sigur ce va ceda prima oară aici: monoposturile, piloţii sau circuitul", este declaraţia neobişnuită făcută de Nelson Piquet.

Accidente în calificări

Primul răspuns îl primeşte însă în calificări: Martin Brundle pierde controlul volanului monopostului Tyrell, se izbeşte violent de zidurile de ciment şi se răstoarnă la propriu. Este transportat la spital cu leziuni grave la ambii genunchi, în timp ce restul piloţilor îşi continuă tururile rapide, nu înainte ca Alain Prost să remarce că "se spune întotdeauna că pentru a fi rapid pe un tur de circuit trebuie să ieşi pe pistă la momentul potrivit. Aici, asta înseamnă să ieşi când nu eeste nicio epavă pe circuit".

La vremea respectivă, calificările se desfăşurau vineri şi sâmbătă, iar Nigel Mansell obţine primul său pole position, urmat de coechipierul său de la Team Lotus, Elio de Angelis, în timp ce surpriza este produsă de Derek Warwick (Renault), care obţine locul trei.

Critici dure la adresa circuitului

"Este o glumă, în orice fel ai privi lucrurile", sunt cuvintele prin care Elio de Angelis descrie Marele Premiu de la Dallas. Evident, nu este singurul, întrucât asfaltul de proastă calitate generează probleme pentru toată lumea. "Singurul lucru bun este că, dintr-o dată, cursa de la Detroit nu mai pare chiar atât de rea", spune şi Prost, în timp ce Keke Rosberg se limitează să afirme că în cursa "va fi o loterie".

Sub influenţa pole position-ului obţinut, Mansell încearcă să fie înţelegător şi afirmă că "este cel mai dificil circuit pe care am fost vreodată, dar trebuie să dăm tot ce avem mai bun, nu-i aşa?", în timp ce Warwick susţine că "este foarte periculos, dar ca circuit nu este prea rău. De fapt, este plin de provocări".

La încălzire, în pijamale

În ciuda criticilor aduse de piloţi, organizatorii merg înainte cu programul, iar în după-amiaza de sâmbătă are loc o cursă din competiţia nord-americană Can-Am pe parcursul a 50 de tururi. La finalul acesteia, în speranţa de a rezolva problemele cu suprafaţa circuitului, organizatorii decid să reasfalteze pista.

Aparent este o decizie bună, doar că aceeaşi organizatori decid să mute cursa de duminică la ora locală 11:00, cu scopul de a evita canicula. Numai că această modificare de program necesită şi programarea warm-up-ului (o sesiune de încălzire de 30 de minute inclusă în regulamentul vremii) la ora 07:00.

Ideea în sine este atât de neinspirată încât Jacques Laffite alege o metodă inedită de protest: în locul tradiţionalului combinezon şi a căştii de protecţie, pilotul echipei Williams se prezintă la warm-up îmbrăcat în pijamale! Probabil însă că Laffite a regretat ulterior până şi faptul că s-a trezit din pat, întrucât warm-up-ul este anulat pentru a permite finalizarea procesului de reparare.

Este momentul în care Prost şi Lauda strâng semnături pentru a iniţia un protest oficial prin care cursa să fie anulată din motive de siguranţă. Demersul lor la unitate nu are însă rol de izbândă, aşa cum s-a întâmplat în cazul grevei piloţilor din 1982, iar Keke Rosberg a sumarizat cel mai bine situaţia: indiferent de voinţa piloţilor, cursa va avea loc prin prisma contractelor de televizare şi a fanilor din tribune.

▶ Poveştile Formulei 1: Greva piloţilor din 1982

"Nu vrem să ne rupem oasele, iar cursa este o nebunie, dar sunt 28 de ţări care aşteaptă să vadă cursa la televizor şi 90.000 de fani aici, în jurul circuitului. Dar oare unde sunt minunaţii oameni de la FIA? Nu aici, pentru că este prea cald pentru ei", sunt cuvintele prin care finlandezul atacă virulent forul mondial.

Secretul succesului pe caniculă: o cască cu răcire

Resemnaţi că vor concura pe un circuit impropriu curselor, piloţii încearcă un compromis şi solicită permisiunea de a efectua 10 tururi de încălzire în locul warm-up-ului. Primesc doar trei sub pretextul că altfel programul televiziunilor ar fi bulversat, iar Rene Arnoux provoacă primul incident: nu reuşeşte să pornească monopostul Ferrari de pe grila de start şi este nevoit să plece ultimul.

Cursa începe cu Mansell, de Angelis şi Warwick în frunte, însă Warwick este una dintre primele victime ale circuitului şi abandonează după ce derapează şi se loveşte de zidul de ciment. În spatele plutonului fruntaş îşi face însă apariţia Keke Rosberg.

Plecat doar de pe locul al optulea al grilei de start, pilotul echipei Williams îi depăşeşte succesiv pe Alain Prost, Ayrton Senna, Niki Lauda şi ajunge pe locul trei, pentru ca după numai patru tururi să îl învingă şi pe de Angelis.

Urmează unul dintre cele mai spectaculoase dueluri ale cursei, complicat de suprafaţa tot mai dificilă a circuitului, iar Mansell cedează: în turul 35, britanicul îşi pierde concentrarea şi loveşte zidul de ciment, însă ajunge la boxe şi este capabil să revină în cursă. "Modul în care Mansell a pilotat astăzi este inacceptabil pentru un Grand Prix. Multe dintre manevrele lui de blocare au fost idioate", avea să declare Rosberg la finalul cursei despre modul în care s-a apărat rivalul său.  

"Profesorul" Alain Prost iese în evidenţă în turul 49, când devine lider datorită strategiei sale de a concura cu precauţie, însă comite o eroare cu 10 tururi înainte de final şi este nevoit să abandoneze. Rosberg revine astfel pe primul loc, pe care nu îl mai cedează până la final, în timp ce Rene Arnoux termină pe doi după o cursă memorabilă în care a progresat cu regularitate în pluton şi a profitat de cele 13 abandonuri suferite de piloţii care au lovit zidul de ciment.

Pe podiumul de premiere, Rosberg îmbracă un costum de texan şi surprinde pe toată lumea prin prospeţimea să la capătul unei curse solicitante desfăşurate la peste 40 de grade. Secretul: finlandezul a fost singurul pilot care a investit 2.000 de dolari într-o cască echipată cu un sistem lichid de răcire.

Epuizarea lui Mansell

În finalul cursei, atenţia fanilor şi a telespectatorilor s-a concentrat însă asupra lui Mansell. După eroarea comisă în turul 35, Mansell a rămas fără combustibil şi a oferit una dintre cele mai dramatice imagini din istoria Formulei 1: a încercat să-şi împingă monopostul până la linia de sosire, însă s-a prăbuşit epuizat lângă acesta.

Marele Premiu al Dallasului din 1984 ar fi putut intra în topul celor mai călduroase curse din istorie, însă condiţiile pistei au făcut ca altele să fie poveştile care să fie reţinute: nu numai asfaltul care se dezintegra sub monoposturi, ci şi abordarea inteligentă a lui Rosberg în privinţa căştii care i-a permis să câştige cursa, dar şi dramatismul situaţiei lui Mansell.

▶ Poveştile Formulei 1: Argentina 1955: cea mai călduroasă cursă din istorie

Astfel de evenimente au contribuit din plin la construirea unei imagini speciale pentru Formula 1, care în prezent nu se vor putea repeta prin prisma măsurilor de securitate care ar preveni desfăşurarea unor astfel de curse.