Porsche: "F1 este prea scumpă şi imprevizibilă"

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 20.01.2011
Porsche sugerează că ar putea renunţa la planurile pentru intrarea în F1 din cauza costurilor ridicate şi a incertitudinii succesului.

Constructorul Porsche şi-a manifestat în mod public intenţia de a intra în Formula 1 în 2013, în primul rând datorită introducerii unor motoare turbo de 1.6 litri.

Cu toate acestea, germanii răman circumspecţi în privinţa eficientei unui program în Formula 1, aducând ca argumente costurile ridicate şi faptul că nu există nicio garanţie că va un astfel de program va avea succes.

"Fără niciun dubiu, există câteva aspecte atractive pentru Formula 1. Dar exista şi alte lucruri. Formula 1 este foarte scumpă, iar succesul este mult mai puţin previzibil decât în alte competiţii", a declarat Matthias Mueller, CEO-ul Porsche, pentru publicaţia elveţiană Automobil Revue.

În schimb, Porsche devine tot mă interesată de o aventură în celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans, în ciuda faptului că Audi, un alt brand al grupului Volkswagen, este deja prezent în competiţie. Mueller considera însă ca acest lucru nu ar reprezenta neapărat o problemă. "Nu ar trebui să ne aliniem neapărat împotriva Audi, dar am face asta dacă ar fi nevoie şi ar însemna că există două branduri Volkswagen care lupta în curse.

Evident, şansele unei victorii a grupului ar creşte", a adăugat el.

Via | GMM

Taguri: Le Mans, Porsche

Comentarii (3)

  • Ar fi frumos sa i se acorde din oficiu titlul de campioana mondiala in F1 inca de la debut.
    9 5
  • ?
    ca sa faci si un copil muncesti putin
    3 1
  • Sunt prea tari .. vor sa ii depaseasca pe RB noi facem mai repede :)) poate il cumpara pe AN :)
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru