Pirelli: "Vettel nu a făcut pană din cauza unei defecţiuni a pneului"

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 16.11.2011
Pirelli a exclus posibilitatea ca pană suferită de Sebastian Vettel în startul cursei din Abu Dhabi să fi fost provocată de o defecţiune structurală la cauciucul dreapta-spate.

Pirelli nu a reuşit încă să afle motivele pentru care pneul dreapta-spate al monopostului pilotat de Sebastian Vettel a cedat în primul viraj al cursei de la Abu Dhabi.

Totuşi, producătorul italian a exclus posibilitatea ca pană să fi fost cauzată de o defecţiune în structura de construcţie a cauciucului.

Informaţiile au fost obţinute pe baza analizei rămăşiţelor pneului în cauză, a cărui deteriorare a fost amplificată şi de faptul că germanul a parcurs peste 5 km înainte de a ajunge la boxele echipei Red Bull Racing. În plus, Pirelli susţine că nu a găsit dovezi care să indice ca pneul ar fi cedat din cauza unor materiale rămase pe circuit în primul viraj, însă nu exclude în totalitate că o astfel de bucată de material să fi provocat defecţiunea.

"Putem confirma că pana lui Sebastian Vettel nu a fost cauzată de o defecţiune structurală a anvelopei, concluzie la care am ajuns în colaborare cu echipa Red Bull Racing, după o examinare foarte atentă a rămăşiţelor anvelopei.

Nu putem exclude ipoteza existenţei unor materiale pe circuit care au afectat compoziţia anvelopei, provocând astfel dezumflarea, deşi analiza circuitului nu a dezvăluit dovezi în acest sens," a declarat Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

Verdictul celor de la Pirelli sugerează că pana ar fi putut avea loc din cauza modului în care a fost utilizat pneul respectiv pe parcursul weekendului, mai ales că acel cauciuc a echipat monopostul Red Bull în ultima parte a calificărilor de sâmbătă.

Via | Pirelli

Comentarii (3)

  • ...
    normal. cum sa de pirelli vina pe ei? intodeauna asa este. parerea mea este ca vettel a facut acea pana datorita faptului ca a abordat prea tare virajul precedent. si in antrenamente si calificari, vettel aborda virajul acela la fel ca in timpul cursei.
    5 9
  • Antiretardati
    @Pana
    Subiectul s-a inchis deja pentru ca nu se mai poate afla cu siguranta care a fost cauza acelei pene. Din pacate pentru Vettel, a pierdut o cursa pe care o putea castiga lejer, dar sincer nu cred ca mai conteaza. Este deja campion, sezonul s-a terminat pentru el de cateva curse.
    1 5
  • Motivul penei
    Motivul penei afost urmatuoarele factori! cauciucul nu era bine incalzit, nu avea presiune admosferica suficenta, pilotul o abordat virajul pe vibratoare, vibratoarele a lovit geanta masinei si cauciucul sa dezlipit, si pana era facuta... Cu stima
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru