Cu numai trei zile înainte de expirarea acestuia, Formula 1 nu are încă un furnizor oficial de cauciucuri pentru anul viitor, însă Pirelli susţine că va respecta regulamentul în vigoare şi va anunţa marţi specificaţiile chiar dacă nu are încă un contract ferm cu FIA.
"Avem multe contracte şi avem ca variantă să spunem nu tuturor şi să ducem întregul sistem în default. Dar avem indicaţii că ultimele clauze ale contractelor ar trebui să fie gata în viitorul foarte apropiat", a declarat Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al Pirelli, pentru publicaţia ESPNF1.
Pirelli a semnat deja înţelegeri cu toate cele 11 echipe din competiţie şi cu Bernie Ecclestone, însă Hembery susţine că semnătura finală cu FIA întârzie din cauza avocaţilor.
"Mai sunt doar câteva lucruri legale.
Dacă pui avocaţii într-o cameră, întotdeauna vor veni cu ceva nou. Lucrăm pe ideea că mergem înainte, avem acorduri cu toate echipele şi cu promoterul", a adăugat el.Cel mai probabil, Pirelli va menţine compoziţiile supersoft, soft, medium şi hard, însă echipele vor avea posibilitatea să folosească pneuri de compoziţie diferită pe puntea faţă şi puntea spate, ca urmare a introducerii noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri.
Via ESPNF1
Ati vrea sa vina michelin sa castige renault fara probleme?
Oricum se vor schimba daca echipele de top vor cere cu insistenta sa se schimbe compozitia lor pe motiv ca nu performeaza.
Eu nu inteleg oricum de ce trebuie sa faca mizerii de pneuri ca depasirile sa se faca la pit si deloc pe traseu.