Decizia a fost aspru criticată de Lotus, care a considerat că italienii sunt prea conservatori de teamă să nu aibă parte de o cursă cu prea multe opriri la boxe. Între timp, Pirelli a decis să revizuiască strategia după ce a fost nevoită să schimbe structura pneurilor cu cea de kevlar de anul trecut în urma penelor înregistrate la Silverstone.
De aceea, producătorul italian a stabilit să ofere pneuri de compoziţie soft şi medium la Hungaroring, informaţie confirmată de un purtător de cuvânt. "Schimbarea structurii şi construcţiei pneurilor cu cele din 2012 înseamnă că Ungaria nu mai necesită acum compoziţia hard", a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru postul britanic de televiziune BBC.
Anul trecut, Pirelli a furnizat în Ungaria tot pneuri soft şi medium, însă compoziţiile din acest an sunt mai moi decât cele din 2012.
De aceea, este de aşteptat ca şi numărul opririlor la boxe să fie mai mare.Via BBC Sport
Comentarii (1)