Pirelli pregăteşte pneuri mai dure pentru Turcia
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Cele patru sesiuni de teste din această iarnă au evidenţiat că pneurile pe care Pirelli le va furniza în acest sezon se vor degrada mai repede decât cele oferite până anul trecut de Bridgestone,
Aceasta a fost una dintre cerinţele echipelor pentru îmbunătăţirea spectacolului, însă unele analize indică faptul că piloţii ar putea avea nevoie de trei sau chiar patru opriri la boxe pe cursa.
În acest context, producătorul italian dezvolta în prezent un nou tip de pneu, mai dur decât celelalte patru pe care le va furniza în debutul sezonului, în special pentru Marele Premiu al Turciei, întrucât virajul opt al circuitului de la Istanbul este foarte solicitant pentru cauciucuri.
Potrivit publicaţiei Auto Motor und Sport, noul tip de pneu a fost botezat 'extra hard' şi vine în completarea gamei de cauciucuri supersoft, soft, medium şi hard. Aceasta componentă va fi evaluată de echipe în unele sesiuni de antrenamente libere de vineri de la Marele Premii şi nu este exclus să fie utilizata şi în alte curse în afară de Turcia.
Via | GMM
Comentarii (0)