Principala problemă o reprezintă asfaltul abraziv, care face ca pneurile să se degradeze într-un ritm semnificativ mai mare decât pe orice alt circuit din calendarul Formulei 1.
"Este semnificativ mai rău decât anul trecut. Am văzut un fenomen accentuat de 'mărunţire' a pneurilor şi se pare că asfaltul nu are bitum. În cea mai mare parte sunt doar pietre şi pietriş, nimic între ele. Este ca şi cum ar fi o suprafaţă de şmirghel. Malaysia este un alt circuit care are aşa ceva, dar nu este nici pe departe la fel de rău", a declarat Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.
Pirelli ar fi dispusă să propună renunţarea la circuitul de la Jerez pentru teste, însă problema este complicată de faptul că în această perioadă a anului opţiunile pentru un circuit care să asigure temperaturi apropiate de cele din timpul sezonului sunt limitate în special la Orientul Mijlociu."Ar trebui să propun Bahrain şi Abu Dhabi pentru un test corespunzător, dar chiar şi acolo am avea probleme cu ce primim din partea circuitelor.
Este dificil, pentru că şi aici este destul de răcoare şi când vom merge spre nord la Barcelona va fi foarte, foarte frig, în special dimineaţa. Chiar şi după prânz găseşti multe zone în umbră la Barcelona, aşa că mergem de la zone calde la zone foarte reci. Nu există nicio soluţie simplă care să nu implice cheltuirea unor mari sume de bani pe transport", a adăugat el.Via ESPNF1
Comentarii (0)