Pirelli a anunţat marţi schimbarea compoziţiilor de pneuri pe care le va furniza echipelor cu ocazia Marelui Premiu al statului Bahrain de la sfârşitul acestei săptămâni.
Deşi planurile iniţiale vizau furnizarea pneurilor soft şi hard, producătorul italian a înlocuit cauciucurile soft cu cele medium, întrucât acestea au o durată de viaţă mai mare.
Schimbarea vine la numai două zile după un Mare Premiu al Chinei în care pneurile soft s-au degradat vizibil, rezistând doar 5-6 tururi în startul cursei, după ce în calificări piloţii au preferat să rămână în garaj peste 25 de minute din cele 45 ale sesiunii tocmai din această cauză.
Cu toate acestea, Pirelli a confirmat pentru postul de televiziune SkySports că a decis schimbarea compoziţiilor în urmă cu două săptămâni şi că aceasta nu are nicio legătură cu evenimentele din China. În plus, decizia a fost luată ca urmare a temperaturilor ridicate aşteptate în Bahrain la finalul acestei săptămâni.Paul Hembery, directorul de motorsport al Pirelli, anticipează că piloţii vor opta în general pentru trei opriri la boxe, strategie practic similară cu cea de la Shanghai.
"Este unul dintre cele mai solicitante circuite pentru pneuri din cauza temperaturilor ambientale şi de la nivelul solului. Ne aşteptăm la circa trei opriri pe monopost, dar trebuie să vedem antrenamentele de vineri înainte de a ne uita la date pentru o predicţie mai bună. Este foarte dificil să anticipăm cum va evolua circuitul pentru că totul depinde de cât nisip ajunge pe pistă. Totuşi, după ceea ce am văzut anul trecut, ar trebui să existe strategii de cursă diferite care să permită piloţilor care nu s-au calificat atât de bine să recupereze teren pe parcursul cursei", a precizat britanicul.
Via SkySports
Comentarii (0)