Pirelli furnizează o nouă compoziţie de pneuri soft în Brazilia
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Pirelli a decis să înlocuiască pneurile soft pe care intenţiona să le aducă în Marele Premiu al Braziliei cu noua compoziţie de cauciucuri soft pe care le-a evaluat în testele de la Abu Dhabi dedicate tinerilor piloţi.
Măsura face parte din planurile producătorului italian pentru reorganizarea compoziţiilor de pneuri pentru sezonul 2012, iar noile pneuri soft vor fi oferite alături de cele medium, a căror compoziţie nu a fost alterată.
De asemenea, Pirelli a dezvăluit că fiecare pilot va avea la dispoziţie pentru antrenamentele de vineri două seturi de pneuri hard experimentale, despre care producătorul afirmă că sunt semnificativ mai moi decât cele utilizate în prima parte a sezonului.
"Pregătirile pentru sezonul 2012 sunt în plină desfăşurare, aşa că va fi interesant să auzim opiniile piloţilor despre noile pneuri hard şi soft pe care le vom încerca în Brazilia. Am colectat deja multe informaţii despre noile pneuri soft în testele pentru tineri piloţi, aşa că va fi interesat să le comparăm cu datele reale din cursă.
În general, pneurile vor fi mai puţin conservatoare anul viitor, întrucât a doua jumătate a acestui sezon a demonstrat că echipele au înţeles produsele noastre, permiţându-ne să facem alegeri agresive precum supersoft şi soft în Coreea de Sud", a precizat Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.Via | Pirelli
Comentarii (0)