Pirelli exclude strategii cu o singură oprire la boxe în Canada

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 06.06.2011
Pirelli susţine că este foarte puţin probabil ca piloţii să fie capabili să adopte strategii cu o singură oprire la boxe în Marele Premiu al Canadei.

Pirelli va furniza pneuri supersoft şi soft în Marele Premiu al Canadei, aceleaşi compoziţii pe care le-a oferit şi în cursa din urmă cu două săptămâni de la Monte Carlo.

Totuşi, întrucât circuitul de la Montreal este mai rapid şi oferă o aderenţă mai mică decât cel de la Monte Carlo, şansele ca piloţii să poată miza pe strategii cu o singură oprire la boxe, aşa cum a procedat învingătorul Sebastian Vettel, sunt minime, potrivit oficialilor producătorilor italieni.

"La fel ca şi Monaco, Canada este un circuit semi-permanent, dar circuitul Gilles Villeneuve este mai rapid cu o suprafaţă mai puţin aderentă, doi parametri care au de departe un efect mai pronunţat asupra pneurilor. De asemenea, sunt zone cu frânare violentă şi tracţiune maximă, aceştia fiind de asemenea parametri importanţi când vine vorba despre comportamentul pneurilor. În consecinţă, stinturi lungi de peste 50 de tururi cu pneurile soft, aşa cum am văzut la Monaco, sunt puţin probabile", precizează Pirelli într-un preview pentru Marele Premiu al Canadei.

De asemenea, Pirelli a dezvăluit că va oferi echipelor oportunitatea de a evalua pneurile medium în cele două sesiuni de antrenamente libere de vineri, specificaţii care vor fi utilizate pentru prima oară în acest sezon cu ocazia Marelui Premiu al Europei de la Valencia de la sfârşitul lunii iunie.

După Marele Premiu al statului Monaco, Pirelli a atins pragul psihologic de 50 de victorii obţinute în Formula 1.

Via | Pirelli

Comentarii (3)

  • Andrei Alexandru
    @Monte Carlo
    Daca nu ma insel, pe finalul cursei Vettel a schimbat pneurile deci au fost 2 schimbari la boxe si nu doar una singura. (Da le-au schimbat pe circuit dar tot schimbare se numeste :P)
    7 0
  • andrei
    daca nu se oprea cursa nu mai schimba vettel pneurile .
    0 0
  • @michelinromania
    De acord ca nu ar fi schimbat pneurile a doua oara daca nu se oprea cursa, dar:
    - cursa a fost oprita si a schimbat pneurile a doua oara
    - strategia nu a fost cu o singura oprire la boxe, dintr-o eroare au incercat o singura oprire la boxe.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru