Pirelli ar putea introduce cipuri în pneuri

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 05.04.2011
Pirelli analizează posibilitatea de a introduce cipuri în pneuri pentru a obţine analize mai bune ale performanţelor acestora.

Pirelli intenţionează să-şi diversifice modul în care analizează pneurile pe care le furnizează în Formula 1, în special datorită faptului că testele în timpul sezonului sunt interzise.

Una dintre opţiuni este implementarea unor cipuri electronice în pneuri, care să contribuie la diversificarea analizelor efectuate de producătorul italian. Totuşi, această soluţie va fi adoptată într-un orizont de timp îndelungat, cel mai probabil spre finalul contractului pe trei ani pe care italienii l-au semnat cu FIA.

"Analizam în mod constant diferite tehnologii, pentru că suntem o companie foarte inovatoare, iar un alt motiv pentru care suntem în Formula 1 este de a forţa cauciucul la maximum posibil. Microcipurile sunt cu siguranţă o posibilitate pentru viitor, întrucât oferă capacitatea de procesare complexă a informaţiei şi nu doar simple date de stocare, aşa cum este cazul cu actualele coduri de bare."

"Dar în mod natural suntem de asemenea conştienţi că suntem noi în Formula 1, aşa că în acest moment prioritatea noastră este să facem bine lucrurile elementare înainte să trecem la metode mai avansate de captură a datelor", a declarat Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport, pentru publicaţia italiană GrandChelem.it.

Via | GPUpdate

Comentarii (1)

  • Cipuri
    In acest caz cipurile n-o sa aiba "rau de roata" ? :)
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru