Piloţii vor să se implice în stabilirea regulamentului F1
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Marele Premiu al Coreei de Sud a găzduit o întâlnire între Jean Todt, preşedintele FIA, şi conducerea Grand Prix Drivers' Association, formată de Rubens Barrichello, Felipe Massa şi Sebastian Vettel.
Cele două părţi au analizat modalitatea prin care piloţii să aibă un cuvânt de spus în privinţa regulamentului general al Formulei 1, în condiţiile în care acesta este stabilit în prezent de FIA împreună cu echipele.
"Vreau doar să avem discuţii interactive cu FIA. Cred că piloţii ar trebui să fie implicaţi în multe zone, cum ar fi dezvoltarea monoposturilor sau schimbarea regulamentului. Cred că piloţii ar trebui să aibă un cuvânt de spus sau cel puţin să fie ascultaţi. Dacă obţinem un vot sau nu este o altă problemă, dar uneori toţi 24 suntem de acord că unele lucruri nu merg, aşa că de ce să nu cerem anumite lucruri? Nu vrem nicio luptă, vrem doar să existe puţină interacţiune", a declarat brazilianul, care este totodată şi preşedintele GPDA.
Declaraţiile sale în contextul în care Formula 1 se pregăteşte pentru o revoluţionare a regulamentului tehnic începând din sezonul 2013, dar şi ca urmare a problemelor apărute în Coreea de Sud, unde mai mulţi piloţi au acuzat ca intrarea în pitlane-ul circuitului Yeongam este periculoasă.
Via | Autosport
Comentarii (0)