Pentru a doua jumătate a anului, mexicanul admite că obţinerea unei victorii ar reprezenta un vis devenit realitate, însă consideră că Sauber îi poate oferi un monopost suficient de bun pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
"Trebuie să fim mai eficienţi şi vreau să contribui la asta. Nu este vorba că rezultatele noastre nu sunt consistente, dar lucrurile nu au mers întotdeauna bine şi uneori am avut ghinion. Trebuie să facem ca totul să meargă bine şi să obţinem tot ce este mai bun. Monopostul este rapid, iar pentru mine prima victorie ar fi un vis devenit realitate", a declarat el pentru site-ul oficial al echipei Sauber.
Coechipierul său Kamui Kobayashi şi-a trecut în palmares un loc patru la Hockenheim şi a acumulat în total 33 de puncte, cu 14 mai puţine decât Perez.
Japonezul şi-a stabilit ca obiectiv ocuparea unui loc pe podiumul de premiere în una dintre ultimele nouă curse ale sezonului care va fi reluat în luna septembrie."Pe de o parte, vreau să obţin primul meu podium în Formula 1, pentru că simt că putem face asta cu acest monopost, iar pe de altă parte trebuie să ne concentrăm pe poziţia din clasamentul constructorilor şi să câştigăm puncte cu regularitate", a precizat el.
Via Sauber
Comentarii (0)