Perez: "Nu plec la Ferrari în 2012 nici dacă primesc o ofertă"

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 24.05.2012
Sergio Perez susţine că va refuza o eventuală ofertă din partea Scuderiei Ferrari, întrucât nu vrea să părăsească Sauber până la finalul acestui sezon.

Sergio Perez este unul dintre piloţii creditaţi cu şanse reale să-l înlocuiască pe Felipe Massa la Ferrari din cauza rezultatelor modeste înregistrate de brazilian în prima parte a acestui sezon.

Mexicanul a intrat în atenţia presei internaţionale imediat după ce a terminat pe locul doi în Marele Premiu al Malaysiei, însă pilotul susţine că este pregătit să refuze o eventuală ofertă din partea Scuderiei, întrucât vrea să încheie sezonul la Sauber.

"Dacă o astfel de situaţie ar apărea (n.r - în timpul anului) aş refuza, pentru că nu vreau să fac o schimbare în mijlocul sezonului. Cred că toate aceste zvonuri despre o potenţială mutare sunt lansate masiv de presă", a declarat el în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al Formulei 1.

Unul dintre motivele pentru care Perez este considerat favorit să ajungă la Ferrari este că face parte din Academia de Piloţi a Scuderiei, pe lângă faptul că Sauber utilizează motoare produse de compania italiană.

"Cred că oamenii nu ar trebui să amestece motoarele cu piloţii.

Astfel de zvonuri circulă de mai multă vreme şi, evident, am o conexiune cu Ferrari prin intermediul academiei Ferrari. Dar poziţia mea este clară: pilotez pentru Sauber şi voi rămâne aici", a adăugat Perez.

În plus, mexicanul este convins că Massa va înregistra progrese în perioada următoare, care vor avea drept consecinţă o diminuare a zvonurilor.

"Cred că Felipe va reveni şi va face o treabă bună. Este un pilot bun şi are o echipă grozavă în spatele său. După ce va reveni toate aceste poveşti vor muri imediat", a mai precizat el.

Via | Formula1

Taguri: Ferrari, Perez, Sauber

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru