Perez: "Mi s-a împlinit visul de a pilota un Ferrari"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 16.09.2011
Sergio Perez a admis că testul efectuat joi cu un monopost Ferrari reprezintă împlinirea unui vis şi speră să devină campion mondial cu echipa italiană.

Sergio Perez, unul dintre piloţii echipei Sauber, a avut joi oportunitatea de a testa pentru prima oară în carieră un monopost al Scuderiei Ferrari.

Evenimentul a avut loc pe circuitul de casă de la Maranello în cadrul ultimului curs al Academiei de Piloţi Ferrari, din care mexicanul face parte. Perez a parcurs 46 de tururi la volanul unui Ferrari F60 cu care italienii au concurat în sezonul 2009, iar cel mai bun timp al său a fost 1:00.650.

"Aceasta a fost o zi foarte specială pentru mine. Vreau să le mulţumesc celor de la Ferrari pentru această şansă de a deveni mai bun şi de a învăţa, având în vedere oportunităţile limitate de teste de pe parcursul anului. Să pilotez un Ferrari a fost un vis pentru mine şi este important şi pentru cariera mea să învăţ cu o astfel de echipă şi să experimentez o altă abordare de muncă", a declarat el.

Perez va concura pentru Sauber şi în sezonul 2012, însă presa internaţională speculează că este favorit să-l înlocuiască pe Felipe Massa la Ferrari începând din 2013.

Mexicanul a evitat să vorbească despre acest lucru, însă a admis că îşi doreşte să devină campion alături de Scuderia.

"Este imposibil să spun cum vor decurge lucrurile, dar visul meu este să devin campion mondial şi ar fi frumos să se întâmple cu o astfel de echipă. Am învăţat foarte mult în timpul petrecut la Academia de Piloţi Ferrari. Munca în simulator, întâlnirile cu inginerii şi toate lucrurile care mă vor ajuta în restul sezonului şi în general în viitor", a mai precizat el.

Perez a fost acompaniat pe circuit de un alt pilot al Academiei Ferrari, Jules Bianchi, care a parcurs 70 de tururi şi a fost cronometrat cu 1:00.213.

Via | Ferrari

Taguri: , Ferrari, Perez

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru