Perez anticipează victorii pentru Sauber în 2013

de Daniel Popescu
Luni, 07.01.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sergio Perez consideră că Sauber va fi capabilă să obţină victorii în sezonul 2013 în urma progreselor semnificative înregistrate anul trecut.

Sauber a fost una dintre surprizele plăcute ale sezonului 2012 al Formulei 1 după ce a obţinut patru podiumuri prin Sergio Perez (3) şi Kamui Kobayashi (1), impresionând şi prin strategiile inspirate de la boxe.

Nu puţini au fost cei care au considerat ca Sauber putea câştiga curse dacă ar fi avut o linie experimentată de piloţi, însă Perez crede că astfel de performanţe pot fi obţinute în sezonul care va începe în luna martie. În acest an, Sauber va miza pe serviciile lui Nico Hulkenberg şi Esteban Gutierrez, după ce Perez a semnat cu McLaren.

Urmareste Automarket
"Sunt ferm convins că cei de la Sauber vor fi din nou puternici.
Regulile sunt în mare parte stabile, echipa elveţiană şi-a înţeles bine monopostul, aşa că de ce ar trebui să fie mai rău decât în 2012? Cred chiar dacă vor fi Mari Premii unde vor fi capabili să câştige"
, a declarat mexicanul pentru publicaţia Speed Week.

Chiar dacă nu mai este legat de fosta sa echipă, Perez insistă că s-ar bucura ca Sauber să aibă în continuare succes în Formula 1, întrucât este echipa pentru care a debutat în Marele Circ. "Sauber a făcut multe pentru mine, aşa că aş fi fericit pentru echipa să facă mai mult decât orice altă echipă, evident cu excepţia McLaren", a adăugat el.

Via SkySports

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru