Pilotul Scuderiei Ferrari a obţinut doar locul nouă pe grila de start, însă a promovat pe şapte după penalizarea lui Romain Grosjean pentru schimbarea cutiei de viteze şi strategia adoptată de Ferrari pentru penalizarea intenţionată a lui Felipe Massa. Ulterior, spaniolul a urcat până pe locul patru în primul tur şi şi-a asigurat prezenţa pe podium după abandonul lui Mark Webber, fiind mai mult decât mulţumit de această performanţă.
"Ştim că speranţele noastre la titlu sunt în viaţă datorită performanţelor din primul tur al curselor. Întotdeauna ne-am calificat pe şapte sau opt şi terminăm primul tur în primii trei sau patru, iar apoi cursă devine mai uşoară dacă eşti în grupul din frunte.
Duminică am ştiut că avem o şansă bună. Am încercat să depăşesc piloţi în primul viraj, iar apoi ritmul s-a îmbunătăţit. Pentru noi, acest weekend este ca o victorie. Nimeni nu credea după antrenamente că vom pierde doar trei puncte (n.r - în faţa lui Sebastian Vettel), aşa că suntem bucuroşi că am avut o duminică bună şi că am câştigat puncte bune", a precizat spaniolul.Alonso priveşte cu încredere spre oportunităţile deschise de Marele Premiu al Braziliei, chiar dacă matematic şansele sale la titlu sunt reduse: chiar dacă va câştiga la Interlagos, Alonso va fi campion doar dacă Vettel nu termină în primii patru.
"Mergem în Brazilia cu posibilitatea de a lupta pentru campionat. Pentru asta am luptat pe tot parcursul anului. Numai Vettel este într-o poziţie mai bună decât noi. Ar trebui să fim mândri de noi înşine, să ne bucurăm de cursa şi să vedem rezultatul la sfârşitul ei", a mai precizat el.
Via FIA
Eu am prezis prin 2010 ca locul 3 pentru Alonso o sa fie un mare ceva :))) hehehe, ce-mi place sa-mi dea timpul dreptate ...
- locul 1 obtinut de Hamilton in cursa din USA
- "strategiei echipei" prin retrogradarea intentionata a colegului de echipa (prin ruperea sigiliului de la cutia de viteze)
- startului foarte bun pe care-l are Alonso (la modul general) in primul tur. A fost cea mai mare si singura lui realizare: de pe locul 7 sa ajunga pe locul 4 in primul viraj. In rest a muncit mult, pe pneuri medium inca a fost binisor dar pe hard a mers foarte prost.
Deznodamantul s-a amanat cu inca o saptamana doar ca ramane provocarea: poate Alonso cu Ferrari sa castige cursa din Brazilia ?
Daca aici raspunsul e foarte indoielnic mai departe nu prea mai are rost sa mergem cu presupunerile.
9-1=7 ? Care sa fie motivul pentru care mananci cu lopata? Sa dai de inteles ca locul obtinut de Alonso a fost posibil datorita ajutorului din partea comisarilor? =))
Observi vreo diferenta?