OFICIAL: Sam Michael va fi director sportiv la McLaren din 2012
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sam Michael a anunţat în vara acestui an că va părăsi funcţia de director tehnic al celor de la Williams după Marele Premiu al Coreei de Sud de la sfârşitul acestui sezon, în urma rezultatelor modeste înregistrate de echipă.
Între timp, australianul a ajuns la o înţelegere cu rivalii de la McLaren pentru a deveni director sportiv al echipei, urmând să plece de la Williams la finalul cursei de la Singapore de peste două săptămâni.
"Sunt extrem de încântat să mă alătur echipei McLaren. Fiind implicat în sporturile cu motor toată viaţa, ştiu că McLaren este una dintre cele mai mari echipe din Formula 1 din toate timpurile. Am petrecut 11 ani cu Williams şi le doresc toate cele bune. Totuşi, în viitorul apropiat, mă voi concentra 100% la McLaren pentru a mă asigura că tricourile de victorie vor fi văzute de multe ori în următorii ani", a declarat el.
La rândul său, şeful Martin Whitmarsh este încântat de achiziţia făcută, întrucât Michael este unul dintre cei mai respectaţi tehnicieni din lumea Formulei 1.
"Sunt încântat să-i urez bun venit lui Michael ca o achiziţie importantă la nivel de seniori în echipa noastră de curse.
Va aduce o combinaţie de experienţă şi expertiză în pitwall şi va îmbogăţi managementul tehnic pe care îl oferim piloţilor noştri", a precizat britanicul.Nu în ultimul rând, Frank Williams, coproprietarul Williams, şi-a exprimat satisfacţia că Michael va rămâne în lumea Formulei 1 chiar şi după plecarea de la echipa pentru care a lucrat 11 ani.
"Sunt încântat că Michael a găsit un nou rol care îi va permite să-şi folosească energia, pasiunea şi experienţa în Formula 1. În numele tuturor celor de la Williams, îi doresc o mutare plină de usccese la nouă echipă", a precizat Williams.
Michael s-a alăturat echipei Williams în 2001, iar din 2004 şi până în prezent a ocupat funcţia de director tehnic. El va fi înlocuit la Williams de o echipă tehnică coordonată de Mike Coughlan, fostul designer al echipei McLaren care a fost implicat în scandalul Crashgate din 2007.
Via | McLaren | Williams
la echipa mare
ca s-o facem mica.
Dar nu mai conteaza,
noi stim, Lewis
tot in garduri parcheaza.