OFICIAL: Renault va utiliza KERS la Monza
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Circuitul de la Monza este considerat unul dintre cele mai eficiente pentru sistemul KERS datorita configuratiei sale, care include viraje de mare viteza, dar si viraje lente.
Prospectul unui spor de performanta de peste 0.25 secunde pe tur a determinat echipa Renault sa revina asupra deciziei de a nu mai utiliza sistemul KERS, astfel ca Fernando Alonso si Romain Grosjean vor avea tehnologia la dispozitie in acest weekend.
Pat Symonds, directorul departamentului de inginerie al echipei Renault, a explicat pe larg motivele care au condus la decizia luata de constructorul francez.
"Sunt trei aspecte ale sistemului KERS pe care le-am luat in considerare: timpul pe tur, avantajul la start si abilitatea de a depasi", a precizat Symonds. "In primul rand, avantajul de a concura cu KERS este de aproximativ un sfert de secunda pe tur, iar tehnologia valoreaza chiar mai mult in calificari pentru ca o utilizezi o data inainte de inceperea turului cronometrat si o data in timpul turului".
"In ceea ce priveste avantajul la start, linia dreapta pana in primul viraj este foarte lunga, iar KERS va oferi un avantaj de peste 15 metri comparativ cu monoposturile fara KERS.
In privinta depasirilor, trebuie sa ne reamintim ca Monza este un circuit unde este foarte dificil sa depasesti, dar cu siguranta KERS nu ne va dezavantaja din aceasta cauza. Toti acesti factori combinati fac ca Monza sa fie un circuit favorabil pentru KERS".Renault, care nu a mai concurat cu KERS de la Marele Premiu al Spaniei din luna mai, se alatura astfel echipelor McLaren si Ferrari, singurele care au utilizat in mod frecvent tehnologia in acest sezon.
Sporul de performanta promis de KERS il determina pe Fernando Alonso sa spere ca va termina pe podium acest Grand Prix. "Intotdeauna privesc inainte si incerc sa raman optimist, astfel ca voi aborda restul sezonului cu credinta ca putem termina sezonul in forta. Cel putin acum stim ca avem un monopost capabil sa ajunga in apropierea podiumului si acesta este principalul meu obiectiv in acest weekendla Monza", a explicat spaniolul.
Renault a coborat pe locul 8 in clasamentul constructorilor, avand doar 16 puncte si fiind la doua lungimi in urma celor de la BMW-Sauber.
Via | Renault
Comentarii (0)