OFICIAL: Paffett, pilot de rezervă la McLaren până în 2012

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 05.07.2011
McLaren a anunţat marţi că i-a prelungit contractul pilotului de rezervă Gary Paffett până la sfârşitul sezonului 2012.

McLaren Mercedes va continua să mizeze pe aportul lui Gary Paffett şi în sezonul 2012 al Formulei 1, după ce britanicii au confirmat că i-au prelungit contractul de pilot de rezervă.

Decizia a fost luată ca urmare a influenţei pe care acesta a avut-o în privinţa dezvoltării monopostului pe parcursul ultimilor ani, chiar dacă până în prezent nu a avut ocazia să debuteze în Formula 1.

"Sunt extrem de mulţumit că mi-am înnoit relaţia cu McLaren. Aşa cum ştie toată lumea, succesul în Formula 1 se dezvoltă pe baza punctelor forte şi a duratei relaţiilor. Fac parte din această echipă de peste cinci ani şi este locul în care mă simt confortabil. Sunt mândru că contribuţia mea a permis echipei să rămână o forţă a Formulei 1 şi cred că vom continua să creştem în viitor", a declarat el.

Paffett este pilot de rezervă la McLaren din 2005, iar recent şi-a prelungit pe termen lung contractul cu Mercedes pentru participarea în Campionatul German de Turisme.

Via | McLaren

Taguri: McLaren, Paffett

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru