OFICIAL: Kobayashi şi Perez rămân la Sauber în 2012

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 28.07.2011
Sauber a anunţat oficial că Sergio Perez şi Kamui Kobayashi vor rămâne la echipă şi în sezonul 2012.

Sauber a devenit joi ultimă echipă care confirmă linia de piloţi cu care va aborda sezonul 2012 al Formulei 1. Echipa patronată de elveţianul Peter Sauber a decis să continue colaborarea cu Kamui Kobayashi şi Sergio Perez, întrucât a fost mulţumită de rezultatele obţinute de cei doi tineri în prima parte a acestui sezon.

Astfel, Kobayashi va intra în al treilea an petrecut la Sauber, după ce s-a alăturat echipei în 2010, în urma prestaţiilor entuziasmate cu Toyota în ultimele două curse ale sezonului 2009. Contractul japonezului expiră la finalul acestui sezon, însă echipa a activat opţiunea pentru 2012.

"Suntem foarte mulţumiţi de piloţii noştri. Kamui a crescut foarte bine în rolul său în acest an şi, chiar dacă este doar la al doilea sezon complet în Formula 1, şi-a asumat deja responsabilităţile care cad în sarcina piloţilor mai experimentaţi", a declarat Peter Sauber.

La rândul său, Kobayashi consideră că este o nonoare să continue alături de Sauber pentru încă un sezon.

"Sunt foarte mândru că pot pilota încă un an pentru această echipă şi aş vrea să-i mulţumesc lui Peter Sauber pentru încredere şi tuturor celorlalţi băieţi pentru munca depusă", a declarat el.

În cealaltă parte a garajului, Perez a sosit la echipă în acest an ca parte a unui contract de sponsorizare cu grupul mexican de telecomunicaţii Telmex. În ciuda temeririlor că nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor, mexicanul a demonstrat că îşi merită locul în Formula 1, iar Sauber a admis că înţelegerea era oricum valabilă şi după 2011.

"Sergio a obţinut mai mult decât se poate aştepta cineva de la un debutant. De la prima cursă a demonstrat că este capabil să piloteze rapid şi constant. De la început am semnat un contract cu Perez care era valabil şi după 2011. Cu un debutant asta implică întotdeauna un anumit grad de risc, dar cu siguranţă a meritat", a precizat Sauber.

Sauber aliniază în acest an una dintre cele mai tinere linii de piloţi din Formula 1, întrucât Kobayashi are numai 24 de ani, iar Perez doar 21.

Decizia echipei de a păstra aceeaşi formaţie are legătură şi cu faptul că piloţii de top vor rămâne cel mai probabil la actualele lor echipe.

De asemenea, echipa a confirmat că mexicanul Esteban Gutierrez în vârstă de 19 ani va rămâne pilot de rezervă şi în 2012. 

Via | Sauber

Comentarii (1)

  • echipa
    o echipa care se dovedeste ca merge bine, ambi piloti sunt reale talente si peter sauber are mana buna
    7 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru