OFICIAL: Ferrari restructurează departamentul tehnic

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 05.01.2011
Pat Fry l-a înlocuit pe Chris Dyer în funcţia de şef al departamentului de curse, în timp ce Neil Martin a părăsit Red Bull pentru a deveni şeful operaţiunilor de cercetare.

Ferrari a anunţat marţi seară câteva modificări semnificative în structura de conducere a echipei, care vizează în principal departamentele care se ocupă de realizarea strategiilor de cursă.

Cea mai importantă schimbare este înlocuirea lui Chris Dyer din funcţia de şef al departamentului de curse cu Pat Fry, care va continua să deţină şi rolul de director tehnic adjunct. Fry lucrează la Ferrari din iulie 2010, după ce în ultimii 17 ani a colaborat cu McLaren, pentru care a dezvoltat monoposturile echipei britanice din 2005, 2007 şi 2009. Între timp, viitorul lui Dyer în cadrul Scuderiei Ferrari va fi decis în următoarele zile.

O altă noutate anunţată de Ferrari este cooptarea în cadrul echipei a lui Neil Martin, care până în sezonul recent încheiat a îndeplinit funcţia de şef pentru strategiile de cursă ale celor de la Red Bull Racing. Totuşi, Martin nu se va ocupa şi la Ferrari de strategiile de cursă, urmând să conducă în schimb noul departament de operaţiuni în cercetare şi să-i raporteze direct directorului tehnic Aldo Costa. Înainte să lucreze pentru Red Bull Racing, Martin a colaborat şi cu McLaren, iar transferul său la Ferrari a fost anticipat de presă italiană încă din vara anului trecut.

Aceste schimbări în departamentele de conducere reprezintă reacţia Scuderiei Ferrari în urma strategiei eronate adoptate în Marele Premiu de la Abu Dhabi, acolo unde Fernando Alonso a pierdut titlul mondial în favoarea lui Sebastian Vettel deşi era considerat principalul pretendent la trofeu.

Via | Ferrari

Comentarii (2)

  • intrebare
    Cine era desteptul care i-a transmis mesajul ala special lui Massa ?
    8 7
  • toreador023
    salutare la toti "fanaticii" F1
    Sper ca acest Pat Fry, sa nu fie alt spion pt McLaren:). In rest, "restructurarea" pare beton. Sa fie numai de bine.
    10 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru