OFICIAL: Ediţia 2011 a cursei din Bahrain a fost anulată

De Mircea Meșter
Publicat Joi, 16.06.2011
FIA a decis ca Marele Premiu din Bahrain să nu aibă loc în 2011 din cauza incidentelor de natură politică din zonă.

FIA a confirmat aseară că Marele Premiu al Bahrainului, care ar fi trebuit să aibă loc la începutul sezonului, dar a fost anulat din cauze legate de revoltele din zona Golfului, nu va mai avea loc în 2011. Deşi primele informaţii anunţau că circuitul Sakhir din Bahrain va organiza cursa la sfârşitul lunii octombrie, FIA a evitat orice potenţială problemă votând aseară neprogramarea cursei în acest sezon.

În aceste condiţii, calendarul rămâne cel iniţial, Marele Premiu al Indiei - prima cursă de Formula 1 pe noul circuit construit în această ţară - urmând să fie organizat aşa cum era stabilit iniţial, în 30 octombrie. Dacă Bahrain ar fi rămas în picioare, India ar fi fost pusă în calendar în 4 sau 11 decembrie, iar acest sezon ar fi fost primul din istoria Formulei 1 în care o cursa ar fi fost organizată în ultima lună a anului.

Conform informaţiilor publicate de FIA, o parte din echipa de organizare a cursei din Bahrain va fi oricum implicată în organizarea cursei din India, oficialii care se ocupă de siguranţa circuitului Sakhir urmând să îi asiste pe cei din New Delhi pentru ca Marele Premiu al Indiei să se desfăşoare în condiţii maxime de siguranţă.

Taguri: Bahrain

Comentarii (2)

  • Bahrain
    Era de asteptat. Insa cam multa publicitate Bahrainului datorita acestei teme de prima pagina.
    5 1
  • S-a blocat site-ul pe stirea asta..
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru