OFICIAL: Cursa din Coreea de Sud se va desfăşura conform programului

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 12.10.2010
FIA a confirmat că Marele Premiu al Coreei de Sud se va desfăşura conform programului în 24 octombrie, după ce a omologat noul circuit din Yeongam.

O delegaţie condusă de Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, s-a deplasat luni în Coreea de Sud pentru inspecţia finală a circuitului Yeongam.

La capătul mai multor săptămâni de speculaţii privind incapacitatea organizatorilor de a finaliza circuitul, Whiting a confirmat oficial că Marele Premiu al Coreei de Sud se va desfăşura conform planificării iniţiale în weekendul 22-24 octombrie.

Astfel, circuitul de la Yeongam va fi omologat după ce a trecut toate testele de siguranţă impuse de forul mondial. "Circuitul este satisfăcător şi vom emite licenţa", a declarat britanicul în cadrul unui comunicat de presă al organizatorilor.

La rândul său, Yung Cho Chung, promoter-ul cursei din Coreea de Sud, şi-a manifestat satisfacţia pentru acordarea licenţei şi susţine că circuitul este la cele mai înalte standarde.

"Suntem încântaţi că munca este acum finalizată pentru satisfacţia completă a FIA şi ne alăturăm Coreei de Sud în primirea comunităţii Formulei 1 pe circuit pentru prima oară.

Circuitul a fost construit la cele mai înalte standarde şi vom deveni epicentrul sporturilor cu motor în ţară. Credem că Marele Premiu al Coreei de Sud va fi catalizatorul interesul enorm pentru acest sport în ţara", a precizat oficialul sud-coreean.

Cu numai câteva ore înainte de primirea autorizaţiei din partea FIA, reprezentaţii circuitului Yeongam au furnizat noi fotografii cu circuitul, care demonstrează că infratructura nu este încă finalizată, chiar dacă ultimul strat de asfalt a fost deja turnat.

Via | KoreanGP

Comentarii (2)

  • Yes !
    Woohoo, veste buna pe ziua de astazi. Circuitul este gata insa comisarii de cursa si staff-ul este ok oare? Sunt pregatiti de un eventual accident mai mare?
    Inca se simte o oarecare tensiune in aer, dar poate e doar tensiunea luptei pentru titlu.

    http://formula1grandprix.wordpress.com/
    2 0
  • Niculae
    Este prima cursa de Formula 1 care se organizeaza in Coreea de Sud. Au intarziat cu circuitul, probabil stiu ei motivele, dar uite ca le-a iesit. Pana la urma bravo lor! Comisarii de cursa, staff-ul... nu au experienta, dar o s-o castige pe parcurs. Accident mai mare? Cat de mare? Sa fie pregatiti?, n-as crede... experienta se castiga nu se cumpara de pe internet. Vedem in 2 saptamani, eu as prefera sa nu fie nici un accident, si cursa sa fie super. Presiunea care apasa circuitul... da sigur creste cu fiecare zi cu cat ne apropiem de ziua cursei :))))
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru