OFICIAL: Compania Sahara a devenit coproprietar la Force India
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Force India, una dintre cele mai noi echipe de pe grila de start, a confirmat oficial că şi-a schimbat structura acţionariatului, după ce compania Sahara India Pariwar a cumpărat un pachet de 42.5% din acţiuni pentru 100 de milioane de dolari.
În urma tranzacţiei, fostul patron Vijay Mallya a rămas cu un pachet de 42.5% din acţiuni, în timp ce restul de 15% din acţiuni sunt deţinute de familia Mol, cea care l-a ajutat pe Mallya să cumpere echipa Spyker la sfârşitul sezonului 2007. Primul efect al tranzacţiei va fi schimbarea denumirii oficiale a echipei Force India în Sahara Force India.
"Sunt foarte mândru că Sahara este coproprietarul singurei echipe de Formula 1 din India şi sunt sigur că prin intermediul echipei Sahara Force India vom aduce mândrie iubitei noastre naţiuni", a declarat Subarata Roy Sahara, şeful companiei Sahara.
Deşi a pierdut controlul complet al echipei, Mallya susţine că este încântat de decizia pe care a luat-o pentru a vinde o parte dintre acţiuni.
"A fost o mândrie pentru mine să pun India pe harta Formulei 1 cu Force India şi să măresc performanţele echipei la nivelul actual. Sahara Group a jucat un rol foarte important în dezvoltarea sportului în ţară şi este partenerul ideal pentru că Force India să aibă şi mai mult succes în Formula 1", a precizat el.Tranzacţia vine la numai câteva zile după ce Mallya a negat vehement speculaţiile din ţara sa natală potrivit cărora ar urma să vândă echipa companiei Sahara. Potrivit unor informaţii neoficiale, Mallya urmează să vândă şi restul de 42.5% dintre acţiuni pe parcursul următorilor doi ani, astfel încât Sahara va deveni acţionar majoritar cel târziu în 2013.
Decizia lui Mallya de a vinde o parte din echipa vine pe fondul problemelor financiare înregistrate de omul de afaceri indian, cele mai cunoscute fiind cele ale companiei aeriene Kingfisher, despre care se vehiculează că ar putea fi închisă.
Via | Force India
Comentarii (1)