OFICIAL: Charles Pic a semnat un contract cu Caterham pentru 2013

de Daniel Popescu
Vineri, 23.11.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Caterham l-a recrutat pe Charles Pic de la Marussia pentru sezonul 2013, însă echipa nu a anunţat încă numele coechipierului său.

Caterham a anunţat vineri la Interlagos identitatea primului pilot pe care va miza în încercarea de a pătrunde în plutonul de mijloc al Formulei 1 în sezonul 2013.

Conform speculaţiilor lansate de presa internaţională cu mai multe luni în urmă, echipa patronată de Tony Fernandes a reuşit să obţină semnătura lui Charles Pic de la Marussia. Francezul a semnat un contract multi-anual şi este considerat de presa de specialitate drept unul dintre cei mai promiţători tineri piloţi din Formula 1.

În acest sezon, el a reuşit cu regularitate să obţină rezultate mai bune decât coechipierul său Timo Glock, însă nu a terminat niciodată mai sus de locul 15.

"Sunt foarte entuziasmat să încep al doilea meu sezon în Formula 1 cu o echipă care are atât de mult potenţial. Caterham are tot ce are nevoie pentru a lupta cu anumite echipe din faţa grilei de start. Ştiu cât de determinată este echipa să continue progresele şi aştept cu nerăbdare să joc un rol pentru a-i ajuta să urce pe grila de start", a declarat el.

Urmareste Automarket
La rândul său, şeful Cyril Abiteboul a precizat că echipa l-a ales pe Pic datorită performanţelor obţinute la Marussia pe parcursul sezonului de debut în Formula 1.

"Suntem entuziasmaţi că Pic a decis să ni se alăture pentru al doilea sau sezon în Formula 1.

Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu un tânăr pilot care în primul său sezon în Formula 1 a demonstrat că are abilităţile de a ne ajuta să ne îndeplinim obiectivele", a spus el.

Heikki Kovalainen şi Vitaly Petrov, piloţii care încheie sezonul pentru Caterham, nu au contracte pentru anul viitor, iar presa speculează că viitorul coechipier al lui Pic va fi olandezul Giedo van der Garde. Între timp, locul lui Pic la Marussia va fi luat cel mai probabil de britanicul Max Chilton.

Via Caterham

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru