OFICIAL: Calendarul final al sezonului 2010 de Formula 1

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 11.12.2009
FIA a publicat vineri versiunea finala a calendarului Formulei 1 pentru sezonul 2010, principala modificare fiind rocada dintre cursele din Brazilia si Abu Dhabi.

Calendarul definitiv al sezonului 2010 al Formulei 1 a suferit cateva modificari inainte de a fi ratificat vineri de Consiliul Mondial al FIA.

Cea mai importanta dintre acestea prevede ca Abu Dhabi va gazdui ultima cursa a sezonului pe 14 noiembrie, la fel cum s-a intamplat si in acest an. Marele Premiu al Braziliei va gazdui penultima cursa pe 7 noiembrie, astfel ca diferenta dintre ultimele doua curse ale sezonului va fi de numai o saptamana, fata de cele doua saptamani prevazute in calendarul initial.

De asemenea, cursele din Japonia si Coreea de Sud vor fi gazduite cu o saptamana mai tarziu decat fusese planificat anterior. Asa cum a fost confirmat in ultimele saptamani, Marele Premiu al Canadei revine in calendarul competitional dupa o absenta de un an, iar Marele Premiu al Marii Britanii va fi gazduit in continuare pe circuitul de la Silverstone.

Este pentru prima oara din 2005 si pentru a doua oara in istoria Formulei 1 cand calendarul competitional este alcatuit din 19 Mari Premii.

Sezonul se va intinde pe parcursul a exact 8 luni, din 14 martie pana in 14 noiembrie.

Iata configuratia finala a calendarului 2010 al Formulei 1:

 Data  Tara  Circuit
 14 martie  Bahrain  Sakhir
 28 martie  Australia  Melbourne
 4 aprilie  Malaezia  Sepang
 18 aprilie  China  Shanghai
 9 mai  Spania  Barcelona
 16 mai  Monaco  Monaco
 30 mai  Turcia  Istanbul
 13 iunie  Canada  Montreal
 27 iunie  Europa  Valencia
 11 iulie  Marea Britanie  Silverstone
 25 iulie  Germania  Hockenheim
 1 august  Ungaria  Budapesta
 29 august  Belgia  Spa-Francorchamps
 12 septembrie  Italia  Monza
 26 septembrie  Singapore  Marina Bay
 10 octombrie  Japonia  Suzuka
 24 octombrie  Coreea de Sud  Coreea de Sud*
 7 noiembrie  Abu Dhabi  Yas Marina
 14 noiembrie  Brazilia  Interlagos

 

* Circuitul din Coreea de Sud nu a fost inca omologat.

Via | FIA

Taguri: calendar

Comentarii (3)

  • pt ADMIN, pt automarchet - intrebare - rugaminte:
    Chiar TREBUIE sa ne chinuiti cu atatea bannere de reclama gandite atat de ANTI-UTILIZATOR?! Eu unul ma simt pacalit, mi se fura efectiv secunde din timpul meu! Serios vorbind, e foarte deranjant sa vrei sa dai click pe o stire si sa te trezesti pe cu totul alt site ptr ca exact in momentul ala iti intra sub cursor un banner.... Traim in capitalism, dar totusi, ar trebui sa va ganditi ca cei care au un cont aici ar fi bine sa aiba macar facilitatea asta de a nu fi deranjati de astfel de bannere "smechere". Sunt convins ca vorbesc in numele majoritatii abonatilor - nu se poate face ceva in sensul asta?
    0 0
  • Ba da, se poate !
    Intri pe alt site de F1. cum fac eu de cele mai multe ori. ;)
    0 0
  • NeoGalaxy
    @Banere
    O solutie nu chiar placuta pentru site poate sa fie: www.firefox.com + ad blocker addon. Evident... sar calul rau de tot cu reclamele astea...
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru