OFICIAL: Bianchi, pilot de rezervă la Force India

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 30.01.2012
Force India a anunţat că Jules Bianchi, membru în Academia de Piloţi Ferrari, va deveni pilotul de rezervă la echipei în sezonul 2012 şi va concura în antrenamentele de vineri.

Force India a confirmat la finalul săptămânii trecute speculaţiile care circulau de mai mult timp în presa internaţională cu privire la identitatea pilotului de rezervă pentru acest sezon.

Astfel, francezul Jules Bianchi va prelua rolul de pilot de rezervă al echipei şi, conform contractului, va participa la cel puţin nouă sesiuni de antrenamente libere de vineri.

"Evident, sunt entuziasmat să mă alătur echipei Force India, iar şansa de a obţine timp pe circuit pe parcursul weekendurilor de cursă este un pas important pentru mine. Să fiu prezent cu regularitate într-un monopost de curse este cea mai bună metodă de a învăţa rapid şi sper ca acest lucru să mă pună într-o poziţie bună pentru că într-o zi să mă obţin un loc de titular", a declarat francezul.

Bianchi va debuta la volanul noului monopost Force India VJM05 pe parcursul sesiunilor de teste din luna februarie. În sezonul precedent, Bianchi a fost pilotul de rezervă al celor de la Ferrari, însă nu a participat la sesiunile de antrenamente libere de vineri.

Chiar dacă mutarea la Force India pare un pas înapoi, el va continua să rămână membru în cadrul Academiei de Piloţi Ferrari şi va avea oportunitatea să capete experienţă în Formula 1 în cadrul antrenamentelor.

Presa internaţională speculează deja că principalii favoriţi să-l înlocuiască pe Bianchi la Ferrari în rolul de pilot de rezervă sunt Adrian Sutil, care a pierdut locul la Force India, şi Vitaly Petrov.

Ultimul dintre ei este însă creditat cu şanse să-l înlocuiască pe Jarno Trulli la Caterham şi a minimalizat oportunitatea de a semna cu Ferrari.

"Dacă vrei să mergi la Ferrari, nu vrei să te duci pentru un singur an. Nu pot să spun dacă s-a discutat sau nu, dar pentru mine cred că este prea devreme să merg la Ferrari. Poate în unul sau doi ani va fi potrivit", a precizat el.

Via | Force India | GMM

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru