După mai multe luni și chiar ani de zvonuri, Audi a anunțat oficial că va participa în Formula 1 începând din 2026. Deși anunțul este unul grandios, constructorul german nu își va crea o echipă, ci va deveni un nou furnizor de motoare pentru echipele de Formula 1.
Audi va deveni, astfel, al cincilea furnizor de motoare al Marelui Circ, după Ferrari, Mercedes, Red Bull Powertrains și Renault. Tot în 2026 vor avea loc schimbări majore a regulamentului tehnic în ceea ce privește motoarele, iar acel an va marca debutul celei de-a doua ere hibride din Formula 1.
Noile motoare vor păstra configurația V6 de 1.6 litri, însă vor fi alimentate exclusiv cu un tip de combustibil sustenabil și ecologic, iar puterea oferită de partea electrică a motoarelor va crește semnificativ. În total, motoarele vor dezvolta peste 1000 de cai putere, iar 50% din această putere va proveni din partea electrică.
De asemenea, sistemul MGU-H va fi interzis, lucru care ar putea duce la revenirea vechiului fenomen de turbo lag.
Audi a anunțat că va dezvălui și prima echipă care va primi motoarele în 2026.
Este de așteptat ca acest anunț să fie făcut până la sfârșitul actualului sezon."Sunt încântat să le urez bun venit celor de la Audi în Formula 1, un brand auto emblematic, pionier și un inovator tehnologic", a declarat Stefano Domenicali, CEO-ul Formulei 1. "Acesta este un moment semnificativ pentru sportul nostru și subliniază puterea mare pe care o avem ca o platformă globală în continuă creștere".
Viitoarele motoare Audi de Formula 1 vor fi construite la uzina diviziei Audi Sport de la Neuburg, în Germania.
via Formula 1, Audi
Pana atunci sper ca Lewis sa nu mai castige nimic nu-i hate e doar o dorinta.