Cu opt curse înainte de finalul campaniei, şeful Martin Whitmarsh a anunţat noile obiective pentru acest an: locul cinci în clasamentul constructorilor, obţinut chiar la Spa după surclasarea celor de la Force India, şi clasarea în curse pe podiumul de premiere.
"Sper să putem învinge Force India şi, de asemenea, mi-ar plăcea să obţinem câteva podiumuri până la finalul sezonului. Acestea sunt obiectivele minime", a declarat britanicul.
Whitmarsh a admis că este parţial responsabil pentru sezonul modest pe care îl are McLaren şi că principala problemă este că echipa a rămas în urmă cu dezvoltarea monopostului."Slăbiciunea McLaren - şi aici probabil este vina mea - este că nu am îndreptat suficient de devreme resursele pentru anul următor.
Am luptat pentru acest sezon şi aceasta este slăbiciunea noastră. De multe ori am fost în situaţia de a comite greşeli pe care apoi le-am rectificat. Dar problema pe care o avem cu monopostul din acest an este că am rămas în urmă cu procesul de dezvoltare. Apoi forţezi dezvoltarea, pierzi corelarea cu tunelul de vânt şi devine din ce în ce mai greu să progresezi", a adăugat el.Via ESPNF1
Comentarii (2)