Nurburgring, Portimao și Imola se alătură calendarului Formulei 1 pentru 2020: cele trei curse vor avea loc în luna octombrie

de Daniel Popescu, Foto: Mercedes-Benz
Luni, 27.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Formula 1 a anunțat că circuitele de la Nurburgring, Portimao și Imola vor găzdui curse de Formula 1 în luna octombrie. Între timp, cursele din America de Nord și America de Sud au fost abandonate.

Formula 1 a confirmat informațiile apărute în presa internațională la sfârșitul săptămânii trecute cu privire la extinderea sezonului european.

Astfel, Germania va reveni în calendarul competițional cu o cursă a fost programată pe circuitul de la Nurburgring în 11 octombrie. Aceasta va avea astfel loc la două săptămâni după Marele Premiu al Rusiei, programat pentru 27 septembrie.

Ulterior, după o altă pauză de două săptămâni, circuitul de la Portimao din Portugalia va găzdui prima sa cursă de Formula 1 din istorie. Circuitul realizat în regiunea Algarve este unul modern construit la sfârșitul anilor 2000, însă Formula 1 a ajuns acolo doar cu ocazia unor teste.

De asemenea, după o absență de 14 ani, circuitul de la Imola va găzdui din nou o cursă de Formula 1. Aceasta va avea loc în 1 noiembrie, iar programul va fi unul inedit, cu un format de numai două zile. Programul complet nu a fost încă anunțat, însă cel mai probabil va fi alcătuit dintr-o singură sesiune de antrenamente înaintea calificărilor și a cursei.

În urma adăugării celor trei runde, calendarul Formulei 1 pentru sezonul 2020 ajunge la 13 curse.

Cel mai probabil, în luna noiembrie sau cel târziu în prima parte a lunii decembrie vor fi programate doua curse pe circuitul din Bahrain și etapa finală din Abu Dhabi.

În schimb, Formula 1 a renunțat la orice tentativă de a organiza curse în acest an în Brazilia, Statele Unite, Mexic și Canada, ca urmare provocărilor generate de pandemia de coronavirus.

Via Formula1

Comentarii (6)

  • @Automarket - Cred ca trebuie sa faceti o corectura mare. Portugalia nu va gazdui prima sa cursa din istorie! Circuitul "Circuito do Estoril" (cca 20 km de Lisabona) a fost in calendarul F1 intre 1984-1996! Deci Portugalia nu este chiar o destinatie noua pentru F1.
    Nu ma asteptam la o astfel de greseala grosolana din partea dvs. :(
    9 4
  • @raduvlase: Corect, multumim pentru observatie, este prima cursa care va avea loc la Portimao.
    6 1
  • Costel
    @raduvlase,

    nu te-mbufna atata din cauza unui fleac, chiar n-are niciun rost,

    asta fiindca cu totu' altu-i detaliul grandios care sa ne capteze atentia si interesul in acest articol AM-motorsport atat astazi dar mai ales in lunile ce vin, is convins de faptul ca taman eliminarea ultimei sicane de pe "arhaicul" Enzo e Dino Ferrari, acea excrescenta vrednica numa' de dispret pentru automobilism in general si F1 in special, va face din aparentul primenit circuit de pe langa Imola o atractie de neratat pentru marele circ in 2020
    3 3
  • Si mai trebuie sa faceti o corectare. Circuitul de la Portimao din Portugalia nu este realizat în apropiere de Algarve, ci este realizat in apropiere de orasul Portimao.
    Algarve este regiunea in care se afla Portimao, deci, circuitul nu are cum sa fie realizat in apropiere de Algarve.
    5 0
  • je3981
    radule citeste mai cu atentie!!!
    3 5
  • @je3981 - nu am ce sa citesc cu atentie, stirea initiala era incorecta, si a fost corectata dupa ce am reclamat
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru